Ignaz Bernhard Fischer, o viata ca-n filme: deportat la 18 ani, decorat la 90

La 18 ani, ar fi trebuit să dea examen la franceză și latină. A fost însă smuls din confortul căminului său și a ajuns să îndure iadul în Uniunea Sovietică. Ignaz Bernhard Fischer are acum 90 de ani și și-a dedicat viața sprijinirii camarazilor săi de suferință. Vineri, el a fost decorat, la Timișoara, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit, la finele anului 2016, lui Ignaz Bernhard Fischer, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi din România în URSS, cu prilejul aniversării a 90 de ani, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Distincția i-a revenit acestuia „în semn de deosebită apreciere pentru înalta sa ţinută morală, pentru demnitatea şi curajul cu care a militat, de-a lungul timpului, pentru libertate şi democraţie, pentru eforturile pe care le-a făcut, în numele Asociaţiei Foştilor Deportaţi din România în URSS”. Vineri. nonagenarul a primit, la Timișoara, distincția, din mâna lui Sergiu Nistor, consilier al președintelui Klaus Iohannis. „Sunt onorat că am primit acest ordin. Sunt convins că, prin acest gest, președintele Klaus Iohannis nu a vrut numai să mă onoreze pe mine personal, ci pe toți cei care am fost deportați în URSS și mai ales pe acei care acolo și-au găsit mormântul. După cinci ani de suferință am venit în țară. Dar ce m-a așteptat aici? Patru decenii de tăcere. Nu am avut voie să scriem sau să vorbim despre suferințele noastre. La două luni după Revoluție am întemeiat asociația. Singura satisfacție a fost să putem ajuta oamenii. Ajutăm oamenii în continuare, până când Dumnezeu ne cheamă în lumea de dincolo”, a declarat, emoționat, Ignaz Bernhard Fischer.

Ignaz Bernhard Fischer s-a născut pe 2 octombrie 1926, în Bacova, județul Timiș-Torontal, într-o familie de șvabi bănățeni. A urmat școala primară în satul natal, apoi Liceul Banatia din Timișoara. În ianuarie 1945 a fost deportat în Uniunea Sovietică și, patru ani mai târziu, s-a întors în țară, unde a început să studieze Teologia. Este unul dintre membrii fondatori ai Asociației Foștilor Deportați din România în URSS. Deși are 90 de ani, merge de două ori pe săptămână să-și ajute camarazii, cât de mult poate. „Am căutat ca fiecare deportat să-și primească drepturile. În ‘90 s-a făcut dreptate, noi suntem foarte recunoscători statului român. Niciun ban, nici aurul, nimic nu poate compensa ce am pățit noi în cei cinci ani cât am fost deportați. Așa a fost să fie. Am fost flămânzi, am îndurat frigul, am muncit din greu. N-am avut o profesie, nu am putut să fac nimic, ne-au pus la munca de jos… Aveam 18 ani. În 15 ianuarie ar fi trebuit să am examen la franceză și latină, în 14 ianuarie m-au luat. Erau deportați cam 80.000 de nemți din România, din Banat cam 35.000. 20% au murit acolo. În 1990 mai eram 8.000 în Timișoara. Acum mai suntem sub 500”, a povestit nonagenarul.