Categories: Economic

Tot mai multi pasageri aleg sa zboare de la Timisoara. Bucuresti, in topul destinatiilor

Aeroportul Internaţional Timişoara are un început de an excelent, cu creşteri importante ale traficului aerian. În primele patru luni, pe la la AIT au trecut la fel de mulţi pasageri ca şi în primele şase luni ale anului trecut.

Comparativ cu primele 4 luni ale anului precedent, rata de creştere s-a menţinut de aproximativ 70 de procente în ceea ce priveşte numărul de pasageri, de la 290.466 pasageri în ianuarie-aprilie 2016, la 486.564 pasageri în aceeaşi perioadă, în 2017. Un plus considerabil s-a înregistrat şi în ceea ce priveşte numărul de zboruri: peste 40%, de la 3.887 de zboruri în primele 4 luni ale lui 2016, la 5.523 zboruri, în 2017. Traficul de pasageri înregistrat în perioada ianuarie-aprilie 2017 a depăşit deja numărul de pasageri îmbarcaţi şi debarcaţi în primele şase luni din 2016. „Indicatorii statistici din 2017 continuă trendul ascendent din ultimii ani şi creează premizele ca, imediat după jumătatea anului, să atingem un milion de pasageri. Această creştere accelerată ne obligă să demarăm investiţii în infrastructură”, a declarat directorul general al Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu. În perioada ianuarie – aprilie 2017, destinaţiile preferate ale pasagerilor au fost Bucureşti, pe această rută zburând 23% din numărul total de pasageri care au plecat de la Timişoara, Londra, cu 15,5 procente din numărul total, şi Munchen, cu 13,3%.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

9 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

9 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

10 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

11 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

12 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

12 ore ago