Arhiva pentru eticheta: dan idolu

Cu Bastionul gol de chiriași, consilierii județeni se ceartă pe tarife de închiriere și strategii magice care nu mai apar

Cu Bastionul gol de chiriași, consilierii județeni se ceartă pe tarife de închiriere și strategii magice care nu mai apar

Consilierii județeni încearcă de mai multe ședințe de plen să afle de ce nu ”merge” activitatea economică la Bastionul Theresia. Spațiile de acolo nu sunt deloc magnetice pentru închiriere, acum aleșii poporului se mai ceartă și pe un leu în plus sau în minus pentru închirierea acestor spații, aceasta în timp ce clientul cel mai

Dan Idolu

Daniel Idolu bate Aeroportul Timișoara la Tribunalul Timiș și obține plata unor despăgubiri semnificative pentru că a fost concediat

Fostul director al Aeroportului Internațional Timișoara, Daniel Idolu, a obținut un prim succes în instanță împotriva instituției pe care a condus-o și de unde a fost demis. El a cerut în instanță despăgubiri pentru revocarea fără justă cauză din funcția de director general, dar și o altă sumă importantă de bani ca și clauză de

Adio cu fineţuri verbale şi ironie. Robu e îngrijorat că Dan Idolu rămâne fără loc de consilier local

Doi dintre aleşii care s-au contrat în stil mare în mai multe şedinţe ale Consiliului Local Timişoara, primarul Nicolae Robu şi social-democratul Dan Idolu, s-au „distrat” cu ironii fine, cu ocazia ultimei şedinţe de plen a CLT. Desigur, a fost o şedinţă extraordinară, una „peste rând” aşa cum au fost un număr extrem de mare

Dan Idolu

Lucian Bode anunţă motivul schimbării lui Dan Idolu de la conducerea Aeroportului Timişoara: A fost numit nelegal!

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, prezent la Timişoara pentru a informa bănăţenii asupra realizărilor Guvernului Orban în domeniul infrastructurii, a fost nevoit să ofere presei şi o motivare legată de motivul demiterii fostului director al Aeroportului Internaţional Timişoara, Dan Idolu. Iar motivarea lansată a fost cel puţin… interesantă: la patru ani de la acordarea mandatului, Corpul

Dan Idolu

Dan Idolu a fost schimbat de la şefia Aeroportului Internaţional Timişoara!

În prima şedinţă a noului Consiliu de Administraţie al Aeroportului Internaţional Timişoara s-a luat decizia revocării din funcţie a managerului Dan Idolu. Acesta din urmă a anunţat că va da în judecată noua conducere a aeroportului. La ceva mai mult de două săptămâni scurse de la schimbarea Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Timişoara, a

Dan Idolu

Tsunami la Aeroportul Timişoara! A fost schimbat Consiliul de Administraţie. Se pregăteşte înlocuirea directorului general, Dan Idolu

În plină criză medicală şi economică, la Aeroportul Internaţional Timişoara se pregăteşte demiterea directorului general, Dan Idolu. Primul pas a fost făcut, respectiv schimbarea întregii structuri a Consiliului de Administraţie. Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la Aeroportul Internaţional Timişoara a decis, astăzi, schimbarea a cinci dintre cei şapte membri din Consiliul de Administraţie al

Aeroportul Timisoara

Aeroportul Internaţional Timişoara pierde aproape jumătate din activitate din cauza noului virus

Virusul corona reduce activitatea Aeroportului Internaţional Timişoara cu aproape jumătate, a anunţat Dan Idolu, directorul societăţii. Din acest motiv, este nevoie o reducere a cheltuielilor salariale şi materiale. „În contextul epidemiei de coronavirus (COVID-19) la nivel global și urmare a măsurilor dispuse de Guvernul Italiei, a autorităților statului român în ceea ce privește legăturile aeriene

Dan Idolu

Aeroportul Internaţional Timişoara închide anul cu rezultate excelente

Aeroportul Internaţional Timişoara a avut un an 2019 excelent. Datele referitoare la activitatea instituţiei, intervalul de timp 2015-2019 a fost pentru AIT, o perioadă semnificativă pentru introducerea de noi destinații, investiții consistente în zona de operațiuni aeriene, de 1,9 milioane de euro, și lucrări continue pentru modernizarea infrastructurii existente. În perioada amintită, numărul total al

Aeroportul Timisoara

Trafic în creştere pe Aeroporul Internaţional Timişoara, în primele zece luni ale anului 2019

După primele zece luni ale anului în curs, Aeroportul Internaţional Timişoara a avut peste 1,3 milioane de pasageri operaţi și mai bine de 1,500 de aeronave care au aterizat sau decolat de pe pista principalei porţi aeriene a Banatului. Cei mai mulți călători au ales zborurile spre/de la București, München, Bergamo (Milano) și Luton (Londra), au anunţat reprezentanţii instituţiei.

Consiliul Local Timișoara

Majorarea tarifelor Retim a fost blocată în Consiliul Local Timişoara. Scandalul tarifării pe volum se amplifică

Societatea Retim nu a primit luni destule voturi de la consiliul local pentru a putea majora tarifele aplicate pentru serviciile de salubrizare menajeră în Timişoara. Aleşii locali şi reprezentantul societăţii s-au încurcat în argumente şi lipsă de informaţii, iar până la urmă proiectul a picat. Ba economia circulară şi taxa aferentă, ba majorările de salariu

Eurowings, la Timișoara

Eurowings a început operarea curselor spre Stuttgart de pe Aeroportul Internaţional Timişoara / FOTO

Timișoara este de luni pe lista destinaţiilor de unde compania germană aeriană Eurowings va opera, fiind al doilea aeroport din Romania unde aceasta va fi prezentă, momentan cu un zbor spre şi dinspre Stuttgart. Sunt programate trei zboruri săptămânale, în fiecare zi de luni, miercuri si vineri. Eurowings a lansat, din această săptămână, operarea de

Călin Dobra

PSD Timiş acuză: Timişoara nu trebuie să mai fie terenul de joacă al lui Nicolae Robu

Ultimele probleme din traficul timişorean, apărute prin afectarea circulaţiei pe străzile Cluj şi mutarea mijloacelor de transport şi a echipajelor de urgenţă pe Aleea FC Ripensia, i-au făcut pe consilierii PSD să tragă un semnal de alarmă. Timișoara trebuie să înceteze să mai fie „terenul de joacă” al primarului liberal, Nicolae Robu, subliniază aceştia. Primarul

Timișoara Airshow

Se lucrează la detaliile organizatorice ale Timişoara Air Show 2019

La jumătatea lunii iunie, timişorenii sunt aşteptaţi la o nouă ediţie a show-ului aeronautic internaţional, organizat de Aeroportul Internaţional Timişoara. Ajuns la cea de a şasea ediţie, acesta va oferi publicului o nouă întâlnire cu cele mai cunoscute formaţii acrobatice din România, dar şi cu apreciatul pilot lituanian  Jurgis Kairys. Pe 15 iunie 2019, de

Aeroportul din Timișoara

Programul de vară la Aeroportul Internaţional Timişoara vine cu unele noutăţi

Aeroportul Internațional Timişoara anunţă că, începând de duminică, 31 martie, intră în vigoare noul orar al zborurilor, valabil până în 26 octombrie. Modificările sunt legate de orele de zbor, de frecvențe, dar vor fi introduse şi noi destinaţii accesibile direct din Timişoara. „Acest sezon de vară aduce multe noutăți în ceea ce privește conexiunile aeriene

Consiliul Local Timișoara

Primarul Nicolae Robu şi consilierii locali ai PSD au ajuns în armonie

Întâlnirea aleşilor locali timişoreni în cadrul unei noi şedinţe de consiliu local „de îndată” a oferit unul dintre puţinele momente în care primarul Nicolae Robu şi consilierii PSD au reuşit să nu se contreze decât „prietenos”. Concluzia lui Robu a fost că PSD-iştii au în mare dreptate, iar vinovaţi de problemele ivite sunt angajaţii primăriei.

Investiție importantă la Aeroportul Timișoara. Va fi construit un nou terminal pentru pasagerii care sosesc de pe cursele externe / FOTO & VIDEO

Moment important în dezvoltarea Aeroportului Timișoara. Astăzi a fost semnat contractul de finanțare pentru accesarea fondurilor UE, urmând să fie construit un nou terminal destinat pasagerilor care sosesc de pe cursele externe. Valoarea totală a investiției se ridică la 30,3 milioane de lei. Aproximativ jumătate din investiție va fi suportată din fondurile proprii ale Aeroportului,

Dezbatere publică la Primăria Timișoara și plen „de îndată” privind rectificarea bugetară

Luni, de la ora 12.00, Primăria Timișoara organizează o dezbatere publică pe tema rectificării bugetare, după care, în aceeași zi, de la ora 16.00, va avea loc un nou plen “de îndată”, cu un singur punct pe ordinea de zi. Primarul Nicolae Robu se plânge că, dacă nu se face rectificarea, unii angajați ai primăriei nu vor primi salarii.

Bezna nu se dă dusă de pe străzile Timișoarei. Proiectul care dădea către RATT întreținerea iluminatului public a căzut la vot

Mai stăm o vreme în beznă. RATT nu începe încă să schimbe becurile arse de pe străzile Timișoarei. Proiectul care prevedea încredințarea, prin atribuire directă, a acestui serviciu a căzut la vot, după ce aleșii PSD au decis să nu-l susțină. S-a lăsat din nou cu replici grele, primarul Nicolae Robu având în vizor atât social-democrații, cât și firmele care au întreținut iluminatul stradal până anul trecut.

idolu

PSD acuză asaltul PNL asupra societăților Primăriei Timișoara și haosul de la CL. Idolu: Nu mai vrem să fim complici cu Nicolae Robu

Anunțate sau pe șest, concursurile pentru posturile de membri în consiliile de administrație ale STPT și Piețe SA au un numitor comun: PNL. Asta susțin reprezentanții PSD Timiș, care spun că primarul Nicolae Robu umple CA-urile de liberali care îi sunt apropiați, acesta fiind singurul criteriu de selecție.

Încă 200 de locuri de parcare la Aeroportul Timișoara. Se schimbă și modul de acces / FOTO

Noua parcare amenajată în partea dreaptă a drumului județean de legătură cu aeroportul, o investiție de 300.000 de euro, va fi deschisă marți, 19 iunie. De acum, în parcarea AIT se va intra prin parcarea nouă, situată în partea dreaptă înainte de sensul giratoriu, și se va ieși prin cele trei bretele de acces din sensul giratoriu.

Top