Bucurestiul tine vaporasele la mal. Robu: Nu scapa de raspundere cine ne face sa pierdem 6 milioane de euro

Se caută soluții pentru ca vaporașele Primăriei Timișoara să fie integrate, în sfârșit, în sistemul de transport în comun. E nevoie de o hotărâre de guvern, dar momentan acest lucru este imposibil. Primarul Nicolae Robu aruncă pisica la Ministerul Apelor, șeful ABAB, Titu Bojin, spune că Ministerul Transporturilor se opune.

La București a avut loc, acum câteva zile, o întâlnire între reprezentanții Primăriei Timișoara, ai Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Apei și Pădurilor, pe tema vaporașelor cumpărate din fonduri europene. Primarul Nicolae Robu aduce din nou în discuție un boicot. „Ne-ar fi prins foarte bine acum vaporașele ca mijloc de transport în comun. Pentru o mulțime de cetățeni cred că ar fi fost foarte interesant să evite traficul auto și să meargă cu vaporașele pe Bega. Din păcate, deși suntem pregătiți de un an, nu putem să le introducem în sistemul de mijloc de transport în comun. Am tot ieșit cu acuzele de boicot la adresa Timișoarei, dar n-am făcut o obsesie în acest sens, vă rog să mă credeți. Nu am avut niciodată mania persecuției, însă sunt date atât de clare pentru orice minte limpede, că ce se întâmplă este un boicot, încât eu nu mai pot să tac. Am ezitat foarte mult, încât am decis să ies public. Cred că ar trebui să se autosesizeze Procuratura, instituțiile statului. Este oare admisibil ca Guvernul României, într-un an de zile, să nu scoată o hotărâre de guvern prin care să înființeze o structură Administrația Căii Navigabile Bega, după modelul Administrația Căii Navigabile Canalul Dunăre-Marea Neagră. Ce este complicat? Este rea-voință”, afirmă edilul.

Primăria a fost reprezentată la București de viceprimarul Dan Diaconu, directorul Direcției de Dezvoltare, Magda Nicoară, și directorul RATT, Ioan Goia. „Mi s-a relatat că reprezentantul Ministerului Transporturilor a fost pozitiv, dar cel al Ministerului Apelor și Pădurilor a fost extrem de negativ. Fac apel la Ministerul Pădurilor și Apelor, să devină constructiv, pozitiv și să nu trateze incorect acest subiect. Nu o spun cu titlu de amenințare, pentru că nu vreau să creez un conflict, a fost primul contact între noi. Sunt tolerant, și deschis, și împăciuitor, vreau să rezolvăm problema, dar vreau să spun că nu o să se poată scăpa de răspundere dacă ajungem să ni se ia cei 6 milioane de euro pe care i-am atras pe fonduri europene, cu angajamentul că noi cumpărăm cele 7 vaporașe. (…) Le-am cumpărat, îndeplinesc toate cerințele din proiectul european, suntem pregătiți să facem navigație pe Bega, Guvernul are obligația să emită acea hotărâre. Cine refuză să o emită va ajunge în instanță, cu acuze foarte grave pe care eu, ca primar al Timișoarei, în numele instituției, le voi formula”, a completat Robu. Conform acestuia, „s-a convenit că în două săptămâni o să se găsească soluții de către ei la toate problemele”.

Citește și: Vaporasele, la mana guvernului: termen pana la 31 decembrie, ca sa nu dam inapoi 7 milioane de euro

Directorul ABAB, Titu Bojin, susține însă că lucrurile stau un pic altfel.„Am avut o primă discuţie la Bucureşti, dar nu am ajuns la o concluzie pozitivă. Ministerul Transporturilor nu a fost de acord să dea licenţă de transport. Îi înţeleg, nu există cadru legal, Primăria Timișoara nu are administrarea Begăi. În acest moment este proprietatea statului, a Apelor Române. Va trebui să găsim o cale legală de rezolvare, am avut discuţii şi cu premierul pe această temă, am găsit o atitudine pozitivă. Dar nu se poate aşa cum vrea Lae (Nicolae Robu – n.r.)”, a declarat Bojin. Șeful Apelor din Banat pare totuși optimist, deși spune că primăria ar fi trebuit să aibă o altă atitudine. „Săptămâna viitoare va fi o nouă întâlnire la Bucureşti. Cred că până la finalul anului vom avea o rezolvare. În ultimele săptămâni am văzut mai multă deschidere din partea primăriei. Asta trebuia să se întâmple însă de acum doi ani, de când vorbeam cu Lae, când eram preşedinte la CJ Timiș”, a mai spus Bojin.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

25 de minute ago

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

"SC OMV PETROM S.A., anunță publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de…

3 ore ago

La un pas de tragedie! O elevă de 14 ani a înghițit intenționat mai multe pastile

Momente teribile la liceul LPS Banatul, unde o elevă de doar 14 ani a făcut…

3 ore ago

Genoveva de Brabant a ajuns nume de stradă într-o comună din Banat

„Genoveva de Brabant”, „Zis”, „Tranziției”, ”Mahală”, „Pupi de floare” sau “Îngustă” sunt numele unor străzi…

3 ore ago

Nou episod de vreme rea, începând de astăzi! Și Banatul va fi afectat din plin

Nu scăpăm de vremea urâtă! Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare în care…

3 ore ago

De la începutul acestui an, 108 cerşetori au fost depistaţi de poliţiştii locali pe străzile Timişoarei şi predaţi centrului de asistență socială

Situația persoanelor vulnerabile și fenomenul cerșetoriei, continuă să fie o prioritate pentru polițiștii locali. De…

3 ore ago