Categories: Unde mergem

Mademoiselle Patricia Kaas canta blues. Si canta bine!

Peste marii artiști timpul trece doar pentru a-i face mai buni. Este așa și în cazul Patriciei Kaas, care a cântat în premieră, luni seară, în Parcul Rozelor. La 50 de ani, pe scenă arată de cel mult 35, vocea i-a rămas la fel de amar-pătrunzătoare și știe să facă show. Cu publicul a fost un pic mai greu.

Vara a început bine pentru timișorenii cărora le plac concertele în aer liber. Luni seară, în orașul de pe Bega a cântat, în premieră, Patricia Kaas. Artista este în turneu de promovare pentru albumul cu numărul 13, care îi poartă numele și este primul după doi ani de pauză totală. Concertul de la Timișoara a durat aproximativ două ore, timp în care Patricia și-a purtat fanii printr-o călătorie muzicală completă și emoționantă. A fost un amestec reușit de piese noi, necunoscute publicului, și hituri precum „Entrez dans la lumiere”, „Il me dit que je suis belle” sau faimoasa „Mademoiselle chante le blues”, într-o interpretare specială, într-un joc de lumini colorate. La 50 de ani împliniți în septembrie 2016, Patricia Kaas este aceeași prezență fragilă doar în aparență, dar debordând de energie. Publicul s-a încălzit ceva mai greu, ca de fiecare dată la Timișoara, dar, la final, pe măsură ce întunericul s-a lăsat peste Parcul Rozelor, atmosfera a devenit electrizantă. Oamenii s-au ridicat de pe scaune, au început să danseze și să cânte, iar la final au aplaudat minute în șir. Au cerut un bis, așa că au primit-o pe „Lili Marlene”, unul dintre „clasicele” Patriciei Kaas. Spectatori au fost, au fost însă și destule locuri libere, semn că timișorenii nu sunt încă 100% convinși că, dacă vor să vadă artiști adevărați, trebuie să plătească bilete, așa cum este peste tot în lumea civilizată. A fost totuși un decent pas înainte…

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

10 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

13 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

16 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

17 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

17 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

18 ore ago