Schimbarea intempestivă a lui Radu Șumălan cu deputatul Cornel Sămărtinean în fruntea PMP Timiș a redeschis o mai veche discuție, și anume schimbarea majorității la consiliul județean. Iar dacă majoritatea nu poate fi modificată, măcar să fie înlocuită Roxana Iliescu din funcția de vicepreședinte.
„Pe surse” au apărut deja știri potrivit cărora noul lider al PMP Timiș e pornit pe schimbări. Și chiar există o bună doză de adevăr aici. Numai că nu deputatul Cornel Sămărtinean se ocupă negocieri, ci cosnilierul județean Dorin Cândea, cunoscut drept un mare sforar. Culmea, Cândea a fost primit în partid pe poziția de secretar general în perioada în care filiala era condusă de Roxana Iliescu. Mai mult, Iliescu l-a susținut în pofida protestelor venite din partea membrilor PMP, care i-au atras atenția că, pe lângă traseismul său, Cândea are și două condamnări penale. E adevărat, a fost reabilitat între timp prin sentință judecătorească.
Ce negocieri poartă însă Cândea acum? El vrea ca actuala majoritate de la CJ Timiș, formată din PSD – ALDE – PMP, să fie înlocuită cu una PNL – PMP – UNPR. Funcția de președinte i-ar reveni UNPR-istului Titu Bojin, în timp ce vicepreședinți ar fi din partea PNL și PMP. Cum sunt doar doi consilieri județeni PMP, Cândea și Iliescu, nu-i greu de ghicit despre cine ar fi vorba. În discuțiile purtate până acum, Cândea se bazează și pe faptul că PSD i-ar retrage sprijinul politic președintelui CJ, Călin Dobra. Un lucru aproape imposibil, fiindcă e greu de crezut că Liviu Dragnea și ai lui ar renunța la o poziție atât de importantă. În toate aceste jocuri, e capitală și decizia Justiției în privința fuziunii PMP – UNPR. Se știe, fuziunea a fost contestată de UNPR, partid condus acum la nivel național de timișoreanul Ion Răducanu.
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…
Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…
Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…
Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…