La Timișoara nu se poate ca la Voluntari. Primarul Nicolae Robu vrea să fie sigur că nu va avea probleme dacă alocă bani pentru Poli, așa că până la clarificarea situației clubul rămâne tot fără finanțare de la bugetul local. Între timp, edilul spune că echipa este foarte bună și ar putea trage la titlu, dar cu o condiție esențială.
Liga I începe în acest weekend, iar ACS Poli tot nu și-a rezolvat problema datoriilor și a finanțării. În acest moment, un lucru este cert: în viitorul apropiat nu va veni niciun leu de la bugetul local. „Aflu că în multe locuri se dau bani la cluburile sportive. Eu nu procedez prin imitare, vreau să fiu corect. Oricât de mult iubesc Poli, oricât de atașat aș fi de acest proiect, nu vreau să-l susțin făcând ilegalități. Eu mă zbat, dar nu voi susține proiectul făcând ilegalități. Și n-o să-mi pătez onoarea (…) N-are nicio legătură (cum dau bani alte primării – n.r.). La Voluntari, clubul de fotbal este societate comercială, societate pe acțiuni, nu ONG. 95% din acțiuni aparțin unei societăți a consiliului local, cum ar fi la noi SDM, și 5% sunt ale consiliului local. N-au nicio problemă, dau bani de ani de zile. La noi, clubul este un ONG, ca să nu fie suspiciuni (…), având ca asociați CL Timișoara, CJ Timiș și Universitatea Politehnică. Păi ce vreți mai curat decât așa? E o diferență de abordare”, spune primarul Nicolae Robu.
Edilul admite că există posibilitatea ca alb-violeții să mai stea un an fără bani de la bugetul local, finanțarea fiind oprită din vara lui 2015. „Ilegalități nu fac și nici nu mă expun, ca prin interpretarea nu știu cui să ajung să am necazuri. Să aibă necazuri cei care au beneficii (…) Să ajung ca fraierul să-mi mai pătez și onoarea și să risc chiar mai mult decât atât? (…) Sper să nu ajungem în situația de a nu putea da niciun ban de la bugetul local către Poli. Sper să ajungem să facem o eșalonare a datoriilor și apoi să obținem un certificat fiscal OK, care să ne permită să dăm bani de la bugetul local”, a completat primarul Timișoarei.
Între timp, Robu pare optimist în ceea ce privește viitorul campionat și cere din nou firmelor din Timișoara să se implice. „Avem un lot foarte bun, toți îmi spun asta. Am discutat cu Cosmin Contra și Adrian Mutu, spuneau că avem un lot foarte-foarte bun (…) S-au pus în vânzare abonamentele. Haideți, oameni buni, să cumpărăm abonamente! 200 lei pentru întregul campionat la tribuna II… chiar nu ne permitem? Acum e nevoie de bani, pe parcurs rezolvăm, acum este nevoie de bani la club, la acest început de campionat (…) Haideți să facem o socoteală. Sunt 1.800 de firme de succes în topul firmelor. Dacă fiecare dintre ele ar plăti 100 de euro pe lună, s-ar strânge aproximativ 2 milioane de euro. Cu o asemenea sumă din mediul privat și cu banii de la televiziune, tragem la titlu. Am toată deschiderea să dăm de la bugetul local, este un lucru cunoscut, dar chiar dacă se prelungește această situație, cu eforturi minime din partea comunității locale, am putea să ne susținem echipa, încât să facă performanță adevărată”, mai spune Nicolae Robu.
Conform primarului, un eventual investitor ar putea avea control asupra clubului, dar trebuie să vină cu bani frumoși pentru asta. „Dacă vine cineva cu banii majoritari, trebuie să aibă și decizia. Convenisem cu cineva, dar s-a dovedit neserios… era prevăzut acolo, putea să pună președinte, avea majoritate la luarea deciziilor. Este o deschidere totală, dar nu vii cu puțin și ai pretenția să decizi. Cine vine cu o sumă consistentă poate prelua controlul decizional”, a conchis Robu. ACS Poli începe campionatul 2017/2018 cu un meci în deplasare, la Concordia Chiajna. În etapa a doua, la Timișoara vine FCSB.
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…
Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…
PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru…