Categories: SocialUltima ora

Vestul Romaniei se topeste! Doua zile cu 38 de grade Celsius

Meteorologii au emis un cod galben valabil luni și marți în 14 județe din vestul, sudul și centrul țării. Temperaturile vor ajunge, în unele zone, până la 38 de grade Celsius, iar noaptea nu vor scădea sub 20 de grade.

Luni și marți, valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare în vestul și local în sudul și centrul țării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Luni, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, mai ridicate, spre 37-38 de grade, în Banat, sudul Crișanei și vestul Olteniei. Marți, valorile termice diurne vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade, izolat mai ridicate, în jurul a 38 de grade în Banat și vestul Olteniei. Temperaturile minime nocturne se vor situa, local, peste 20 de grade. În jumătatea de nord-vest a țării vor fi intervale cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. În județele din vestul țării, disconfortul termic va fi accentuat luni și marți. Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor manifesta cu precădere în Crișana, mai ales spre sfârșitul intervalului.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

43 de minute ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

2 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

5 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

6 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

6 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

7 ore ago