Categories: Economic

CCIAT gazduieste o noua finala a concursului ClimateLaunchPad

Şapte echipe se vor întrece în finala naţională a competiţiei ClimateLaunchPad, organizată şi în acest an la Timişoara. Evenimentul este realizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de unic partener oficial în România al Programului ClimateKIC.

Cele șapte echipe își vor prezenta ideile inovatoare de business și vor concura pentru a obține un loc la finala europeană. Anul acesta au intrat în competiție peste 35 de țări, iar România are din nou şansa să fie prezentă în finala mare. După selectarea celor mai bune idei, echipele au participat la un bootcamp intensiv susținut de lectori internaționali avizați ClimateLaunchpad și derulat la Timișoara, în perioada 19 – 20 iunie. În acest an, finala europeană are loc la Limasol, în Cipru, iar cele mai bune trei idei naționale vor avea posibilitatea să-și prezinte conceptul la nivel internațional și să intre astfel în competiția pentru câștigarea unei prime investiții în business-ul lor: 10.000 euro locul I, 5.000 euro locul II și 2.500 euro locul III. Misiunea competiției este aceea de a atrage potențialul de tehnologii inovative din Europa și de a crea oportunități pentru inovatori în vederea atenuării efectelor schimbărilor climatice. Scopul este accelerarea inovațiilor care conduc la un viitor cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Finala națională ClimateLaunchPad va avea loc pe 22 august, de la ora 16, în Sala C.E.D.O. a sediului CCIAT din Piața Victoriei nr. 3.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

28 de minute ago

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

O oră ago

La începutul lunii mai vom putea circula pe drumul modernizat dintre Sânmihaiu Român și Șag/VIDEO

Mai e puțin timp până la momentul în care drumul județean care leagă Sânmihaiu Român…

O oră ago

Timișorenii sunt invitați la un concert de lăută solo de Ziua Muzicii Vechi

Ziua de sâmbătă, 21 martie, aduce, de la ora 19:00, concertul „Celebratio Musicae Antiquae”, dedicat…

O oră ago

O zonă din Timiș intră sub supraveghere din cauza unui caz de pestă porcină africană

În urmă cu câteva zile, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat…

O oră ago

“Nu s-au înțeles la preț.” Dominic Fritz explică de ce AUR n-a mai votat amendamentele PSD

Miercuri, PSD n-a mai reuşit să treacă prin Comisia de Buget amendamentele care ar fi…

2 ore ago