Categories: Primăria Timişoara

Daca vi se cere spaga in Primaria Timisoara, reclamati! Direct la Robu

Aveți treabă pe la primărie și e nevoie de o „atenție” ca să fiți băgați în seamă? Nicolae Robu le cere timșorenilor să-l anunțe de orice încercare de acest gen venită din partea angajaților PMT. Până acum, el n-a auzit concret de așa ceva.

„Îmi doresc ca Primăria Timișoara să fie o instituție curată, în care să se muncească cinstit, în slujba cetățeanului. Dacă știe cineva persoane din Primăria Timișoara care cer sau primesc mită, care nu-și fac datoria tocmai ca să ajungă să primească ceva sau orice alte nemulțumiri au, rog acele persoane să-mi facă mie cunoscute toate aceste lucruri negative, ca să pot lua măsuri. Sper să nu existe, dar dacă există, sper să fiu ajutat să fac curățenie (…) Dacă sunt unii care cad în păcat, pentru că lăcomia e la baza acestor fapte deplorabile, trebuie să fiu ajutat să fac ordine, fiind informat”, a anunțat, marți, primarul Nicolae Robu, proaspăt revenit din concediu. Deocamdată, edilul susține că nu știe să fi existat astfel de situații în instituția pe care o conduce, dar unele zvonuri despre comportamentul necivilizat al funcționarilor tot au ajuns la el. „Sunt oameni nemulțumiți, dar nu e vorba de corupție aici, ci de modul în care o persoană de la Camera 12 îi tratează, de exemplu. Să spună dacă sunt nemulțumiți, nu să iasă din primărie comentând (…) ci să depună o plângere în scris sau măcar să spuna. Nu putem lua măsuri pe baza unor zvonuri care circula în oraș”, a mai declarat Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

2 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

6 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

9 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

10 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

10 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

10 ore ago