Timișoara Saracens SCM UVT întâlnește CSA Steaua București pe teren propriu, sambătă, 5 august, de la ora 10, pe Stadionul „Dan Păltinișanu”! Meciul contează pentru prima etapă a Cupei Regelui şi deschide practic noul sezon intern de rugby.
„Au fost câteva săptămâni grele și intense, iar unii băieți resimt oboseala. Este însă şi normal, deoarece au fost pentru unii puţine zile libere. Nu este pregătirea ideală pentru noi, dar acesta este planul pe care l-am stabilit toți cei din staff. Nu e o scuză, luăm aceste meciuri și competiția în serios. Ne dorim să câștigăm Cupa Regelui şi profităm de această oportunitate pentru a juca cu un nou stil, pe care l-am pregătit în acest timp”, a spus Sosene Anesi, secundul echipei. Acesta va conduce campioana primele două partide din Cupa Regelui, „principalul” Matt Williams urmând a se întoarce în Timişoara în săptămâna ultimei etape. Timişoara Saracens joacă sâmbătă cu Steaua, apoi peste o săptămână tot acasă, cu Baia Mare, urmând a încheia competiţia pe terenul celor de la CSM Bucureşti Cele 4 clasate la finele sezonului trecut joacă o dată, fiecare cu fiecare, campioană fiind echipa ce va aduna cele mai multe puncte.
În altă ordine de idei, Mesake Doge este noul jucător al bănăţenilor. Sportiv originar din Fiji, care a evoluat pentru naţionala ţării sale, nu va fi utilizat sâmbătă, dar va evolua din etapa următoare. Doge este pilier şi vrea să îi calce pe urme lui Mana Saulo, alt fijian care a evoluat cu succes la Timişoara, apoi în campionatele puternice ale Europei.
Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…
Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…
Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…
Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…
În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…