Categories: Primăria Timişoara

Pasajul Jiul se deschide inainte de inceperea scolii, pe cate o banda pe sens

Traficul prin Pasajul Jiul va fi deschis înaintea începerii anului școlar, dar numai pe o bandă pe fiecare sens. Primarul Nicolae Robu crede că, de la acel moment, circulația nu va mai oprită în zonă, dar, dacă acest lucru va fi necesar, întreruperile vor fi de scurtă durată.

Circulația prin Pasajul Jiul este închisă total în această perioadă, în care se fac lucrări de montare a instalației automate de degivrare, care va face ca, iarna, în zonă să nu se mai formeze ghețuș. Conform reprezentanților primăriei, traficul ar urma să fie redeschis pe 10 septembrie, cu o zi înainte de începerea anului școlar. Primarul Nicolae Robu anunță însă că, în principiu, vor putea fi folosite doar câte o bandă pe sens. „La Jiul încercăm înainte de începerea școlii să dăm în folosință parțial pasajul, în noua lui configurație. Vrem să se permită să se circule cel puțin pe o bandă pe sens. Asta înseamnă până în 11 septembrie, ziua de luni este ziua începerii școlilor. Se va lucra cu toată insistența, desigur, respectându-se normele (…) Nu s-a putut merge cu realizarea rețelei de degivrare automată pe benzile 1, 2, 3, 4 5, consecutiv. S-a mers pe banda 1, apoi banda 3, se va face banda 2, apoi 4 și 5. E nevoie pentru fiecare etapă să se lase timp de consolidare”, a declarat edilul.

Robu nu a putut preciza dacă pasajul va mai fi închis în totalitate după 10 septembrie. „Nu cred că va mai fi cazul să fie închis complet după ce dăm în folosință o bandă pe sens. Dacă va fi, cred că va fi de scurta durată”, a mai spus primarul Timișoarei. Conform proiectului, Pasajul Jiul va avea cinci benzi de circulație, trotuare pe ambele părți, dar și piste pentru biciclete. Strada Jiul a fost deja lărgită la patru benzi. Lucrarea este executată de SC Porr Construct SRL, care va primi peste 21 de milioane de lei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

4 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

4 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

4 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

5 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

5 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

6 ore ago