Prima demisie liberala din CJ Timis. Pascuta a ales IMM-urile

În premieră, doi frați ar putea reprezenta PNL în Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Eugen Grigoroiu ar trebui să-i ia locul la Județ lui Adrian Pășcuță, care a decis să rămână la OTIMMC. Grigore Grigoroiu este deja consilier local.

PNL Timiș a rămas, de marți, 22 august, fără un consilier județean. Este vorba despre Adrian Pășcuță, care era la al doilea mandat în CJ, după ce mai avusese unul în CL Timișoara. „Mi-am depus demisia din motive personale. Practic, a trebuit să aleg între a fi consilier județean și a rămâne director la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii. Altfel, eram în incompatibilitate. Am decis să rămân la OTIMMC”, a declarat, pentru deBanat.ro, Pășcuță. Următorul pe lista prezentată de PNL Timiș la alegerile din iunie 2016 ar fi Eugen Grigoroiu. Dacă va alege să fie cel de-al 14-lea consilier liberal, el îi va urma fratelui său, Grigore Grigoroiu, care este la al doilea mandat în CL Timișoara. Un consilier local au schimbat liberalii și la Timișoara, după ce Robert Kristof a devenit administrator public, iar în locul lui a intrat Alin Sîrbu.

Revenind la CJ Timiș, față de componența inițială, rezultată în urma alegerilor din iunie 2016, s-au schimbat nu mai puțin de șapte consilieri. În afară de liberalul Pășcuță, au renunțat la mandatele câștigate Cătălin Tiuch, Adrian Pau, Sorin Grindeanu, Adrian Negoiță, Cătălin Sima și Victor Dumitrașcu, în locul cărora au intrat Narcis Bobic, Nicolaie Avram, Roxana Manasia, Petre Străin, Romică Clain și Florica Lupuț. Noul consilier liberal va fi validat în plenul din 30 august al CJ Timiș.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

2 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

4 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

7 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

7 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

8 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

9 ore ago