Vreți s-o puneți de un miting sau de-un marș de protest? Vreți să faceți un happening pe o stradă din Timișoara? Nu mai trebuie să mergeți la primărie pentru cereri adresate Comisiei de Ordine Publică. Acestea pot fi depuse de acum online. Tot așa veți primi și răspunsul.
Cei care vor să organizeze în Timișoara evenimente și proteste care se desfășoară pe domeniul public pot depune cererile de avizare on line. Ei nu mai trebuie să meargă până la primărie cu tot felul de acte. Anunțul a fost făcut de city managerul Robert Kristof. „Sistemul funcționează în felul următor: se accesează formularul online, se completează câmpurile obligatorii (nu mai e nevoie de nicio foaie semnată) și se trimite solicitarea. Automat, sistemul va trimite pe adresa de e-mail indicată de solicitant, nr. de înregistrare al cererii. După ședința din fiecare miercuri a Comisiei de Ordine Publică, în funcție de decizie, se va trimite automat un răspuns solicitantului. Acesta poate fi aviz negativ și motivul respingerii, solicitare de clarificări sau aviz pozitiv. Dacă răspunsul este pozitiv, va fi atașat și avizul scanat, astfel nefiind nevoie să mai vină cineva la primărie după el. Practic, se vor putea primi aprobări pentru evenimente fără să se petreacă nici măcar 1 minut în primărie, solicitarea putând fi transmisă chiar și de pe telefonul mobil”, a notat Kristof. Conform acestuia, de acum încolo va exista și un calendar online al tuturor evenimentelor care vor avea loc pe domeniul public. „Astfel, turiștii și cetățenii le pot vedea în timp real, iar organizatorii de evenimente pot vedea dacă un anumit spațiu este ocupat sau nu înainte să depună o cerere”, a mai spus administratorul public al Timișoarei. În curând, sistemul va fi disponibil și în limba engleză.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…