Categories: Zâmbete amare

Sunt sublimi alesii liberali de Timis sau rezerva de cadre a PNL lipseste cu desavarsire?

Săptămâna trecută, ca un mare și respectabil partid de opoziție, PNL și-a constituit un așa-numit guvern din umbră. Până aici nu-i nimic de râs, în toată lumea civilizată se face acest lucru și chiar cu mare seriozitate. Astfel că, atunci când o guvernare se schimbă, se cam știu noii titulari din fruntea ministerelor. Revenind la liberalii noștri, trebui amintit că acest guvern din umbră are 13 membri, cu tot cu premierul Ludovic Orban. Dacă nu la soare, măcar la umbră, „Șică” Orban a ajuns, în sfârșit, premier. Nu o să insist prea mult asupra listei pe care apar unele personaje destul de caraghioase. Cum ar fi un Petru Luhan, supranumit „Prințul mezelurilor”, un obișnuit mai degrabă al presei de can-can, decât al celei serioase. Sau o Mara Calista, despre care multă lume a aflat că există cu puțin timp în urmă, când s-a afișat la o paraghelie în Teleorman, braț la braț cu Carmen Dan de la Interne. Sau chiar o Lucia Varga, care anul trecut n-a fost considerată suficient de bună pentru fi pusă pe liste, astfel că seară de seară se smiorcăia la Antena 3 pentru „nedreptatea” ce i se face.

Trec astfel mai departe, pentru a ajunge la ceea ce multă lume a considerat ca fiind o mare surpriză, iar unii chiar s-au revoltat. E vorba de prezența în „guvern” a nu mai puțin de trei deputați de Timiș. Mai bine zis, toți cei trei deputați de Timiș. Astfel, Marilen Pirtea conduce „la umbră” Ministerul Educației, Ben-Oni Ardelean e ștab la Externe, iar junele Pavel Popescu, la Comunicații. Celor trei li se alătură încă două personaje care au legături cu Timișoara: fostul deputat de Timiș și președinte al PNL Timiș, Cristian Bușoi, la Sănătate și Lucian Heiuș, fostul șef al ANAF Timișoara, la Finanțe. Revin însă la cei trei deputați. Ce calități extraordinare or fi având pentru a primi aceste nominalizări? Politice în niciun caz, PNL pierzând usturător alegerile într-un județ cu electorat liberal. E drept, aici s-ar putea da vina pe tandemul Nicolae Robu – Alin Popoviciu.

Dar or fi performat atunci în parlament? Mare coincidență, cu puțin timp înainte de constituirea acestui „guvern din umbră”, deBanat.ro a publicat un material privind activitatea parlamentarilor de Timiș în primele șase luni de mandat. Și începem, că-i mai scurt, cu titularul de la Externe. Singura sa preocupare într-o jumăte de an a fost dacă diplomele din Taiwan pot fi recunoscute în România. OK, omul s-a plimbat prin toată lumea, cu sau fără folos, dar asta o fi singura sa durere? Rector al UVT, Marilen Pirtea a avut o activitate mai apăsată, curprinzând mai multe domenii, însă foarte puțin în privința Educației. În schimb, e preocupat de cultivarea cânepii. E bine și asta. Oricum, despre Pirtea se știe că e amorezat de propria imagine, astfel că tot timpul vom avea informații despre activitatea sa laborioasă, chiar și când e în concediu. Tânărul Pavel Popescu a avut și el ceva activitate, dar n-am reținut nimic dacă ea ar avea ceva în comun cu „ministerul” său – Comunicațiile. Ar fi o interpelare referiotoare la Poșta Română și cam atât. Una peste alta, nu putem spune despre cei trei că au dormit pe ei, dar nici n-au ieșit în față cu ceva remarcabil, astfel încât să intre în memoria colectivă. Dar problema poate fi abordată și altfel, e drept puțin cam populist. Au simțit oare timișenii că sunt reprezentați în parlament de cei trei?

Cât despre Bușoi la Sănătate, o glumă mai proastă chiar nu exista. Bușoi putea fi pus la un minister care să se ocupe de tunuri imobiliare și retrocedări de la ANRP. Sau un minister al traficului de influență. Dar cu domeniul sanitar n-are în comun decât șmenurile pe care le făcea în Timișoara cu unii furnizori de materiale și servicii în domeniu sau cu baronul PSD de Mehedinți, Adrian Duicu. În fine, poate e subsemnatul prea cârcotaș, iar cei patru chiar sunt niște eminențe pe domeniile lor, dar în marea lor modestie n-au vrut să ne arate și nouă acest lucru. Fiindcă reversul ar fi că rezerva de cadre a PNL e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire.

P.S. Situația nu este totuși chiar așa dramatică, cum arată „guvernul” din umbră al PNL. În sensul că liberalii n-au cum să câștige vreodată de unii singuri alegerile, astfel încât toate aceste nume să figureze într-un executiv. Ca atare, demersul poate fi trecut doar ca o activitate de vacanță a lui Orban & co. Un fel de „Școala altfel”.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Autoturism de lux în valoare de 200.000 euro căutat de autoritățile din Italia, descoperit la PTF Moravița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, județul Timiș, au depistat…

O oră ago

Aquatim pregătește preluarea rețelelor de apă canal din Lugoj, de la 1 ianuarie

De la 1 ianuarie, Aquatim va prelua activitatea de apă și canal și de la…

6 ore ago

Când armele au tăcut și mingea a „vorbit”! Miracolul fotbalistic din timpul Războiului cel Mare

Multă lume s-a întrebat de ce joacă britanicii fotbal de Crăciun, când la ei se…

6 ore ago

Cum va fi vremea în prima și în a doua zi de Crăciun

Vremea se răcește ușor și se menține posomorâtă. Izolat vor cădea precipitații, la început sub…

8 ore ago

Scrisoarea pastorală de Crăciun a lui †IOAN, episcopul greco-catolic de Lugoj

Iubiți frați întru Hristos, Preacucernici Părinți, Dragi credincioși, Cu harul Bunului Dumnezeu am ajuns la…

10 ore ago

Pastorala de Crăciun a PS Iosif Csaba Pál, episcop diecezan

Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2024 Iubiți Frați și Surori în Cristos, De Crăciun…

10 ore ago