Timisoara cu hijab

Nu vi se pare că pe străzile Timișoarei sunt tot mai mulți domni și doamne cu origini în Orientul apropiat și din alte zone musulmane? Pe unii îi vedeți, cei mai mulți sunt rezidenți, oameni cu afaceri, rezonabili, cu familii și copii, care n-ar trebui să trezească o prea mare atenție dincolo de hijabul de pe capul femeilor. Alții însă stau în grupuri, se așază în tabere, sunt oameni care și cer, și nu cer asistența statului român, iar când o primesc cu forța, după lege, o resping în aceeași manieră. Un fost șef antitero din SRI, general pensionat recent de președintele Iohannis, prevestea că România va fi lovită de un val de migranți în viitorul apropiat. Omul se întreba chiar dacă țara noastră ar putea absorbi un număr de 500.000 de musulmani. Deputatul PSD Timiș Bianca Gavriliță propunea zilele trecute înființarea unor curți care să judece în regim de urgență cererile migranților de azil, ca astfel să nu-i mai ținem pe oameni în joc de glezne, când dumnealor ar putea avea treabă prin Danemarca sau Belgia, de exemplu.

Poate că așa, pe nesimțite, românul primește deja acea cotă de musulmani pentru care ne îmbățoșam pe la Uniunea Europeană că n-am fi de acord să o primim. Și pentru care Sorin Cosma, generalul SRI de care vorbeam, și deputatul Gavriliță ne pregătesc astăzi emoțional. Știu, va comenta cineva aici că doamna parlamentar de Timiș are, paternal, legături cu fenomenul, dar asta chiar nu are treabă cu se se întâmplă astăzi pe străzile și în cancelariile Europei. Bună întrebarea fostului ofițer de informații. Suntem pregătiți să asimilăm 500.000 de musulmani? Rezolvăm cu asta deficitul de forță de muncă? Răspunsul ni-l vor da nemții la aceste întrebări, însă în societățile dezvoltate primul efect nu este creșterea șomajului, ca urmare a implantului din țările musulmane, ci creșterea costurilor cu asistența socială, cuvintele magice pentru care acești oameni aleg Germania și Suedia, nu Bulgaria și România.

Când mă gândesc la un refugiat victimă a unui război știți ce-mi imaginez? Un om care fuge de moarte. Își ia ceva într-o raniță, familia și copiii, și fuge disperat până la prima bucată de pământ în care pericolul de moarte a trecut măcar și parțial. Românii din Basarabia și nordul Bucovinei asta au făcut în 1940, au trecut în țara mamă, nu s-au dus în Grecia sau Bulgaria. Asta se întâmplă cu mulți dintre cei care pleacă din Siria și trăiesc în condiții cumplite în taberele din Turcia, Iordania ori Liban. Acele milioane de oameni sunt adevărații refugiați, dar nu îi vezi pornind râuri spre țările bogate sunite Arabia Saudită sau Emiratele Arabe. Un refugiat nu alege atâta. Alege viața și nu face mofturi. Ce vedem noi în ziua de azi pe culoarul balcanic este o migrație de tip economic și o presiune politică pusă de Turcia pe Occident, chestiuni care n-ar trebui să ne preocupe în termenii puși de ex-generalul SRI.

Da, ce facem cu cei care ne intră, totuși, în țară? Centre de primire, judecata minuțioasă și cu verificările serviciilor de informații a cererilor de azil, expulzări sau integrare, după caz, fără cote obligatorii. Dar dincolo de aceste fapte procedurale, i-aș pune pe acești oameni să treacă un altfel de test. I-aș lăsa să-și facă o tabără ilegală peste tot pe unde umblă. Ați văzut poze cu tabere ilegale de refugiați? Una, pe Calea Aradului, în Timișoara. Toate, dar absolut toate taberele ilegale de refuziați au un numitor comun: mizeria de nedescris lăsată autorităților din acel oraș după desființarea acelei tabere. Oameni buni, dacă nu ești în stare să trăiești în curățenie, să-ți pui gunoiul într-un sac de plastic, acolo unde pui capul să dormi, unde mănânci, unde stai cu copiii, atunci ce așteptări poți avea de la astfel de oameni? Ca civilizație, ca educație, ca poftă și disciplină a muncii. Toate astea nu au nicio legătură cu războiul de care ar fi fugit acești oameni din țările de origine și nici cu calculele unora care vor să-i primească.