Primaria Timisoara nu va da niciun ban catre Poli. E ajutor de stat si e ilegal

Clubul de primă ligă ACS Poli Timișoara va rămâne în continuare fără finanțare de la bugetul local. Consiliul Concurenței i-a risipit primarului Nicolae Robu orice îndoială asupra ajutorului de stat și chiar dă dreptate CJ Timiș, care percepe clubului chirie pentru stadion, deși este membru al ONG-ului alb-violet!

În luna august, propunerea de finanțare de la bugetul local cu 5 milioane de lei a clubului ACS Poli a fost retrasă de pe ordinea de zi a CL de către primarul Nicolae Robu. Nu ar fi avut oricum cvorum, iar juriștii PMT au avut obiecții legate de acest proiect, din cauza posibilului ajutor de stat. Robu s-a supărat, însă s-a adresat Consiliului Concurenței, cerând clarificări. Răspunsul primit e clar: nu se pot da bani de la bugetul local!

„Din corespondența dintre președintele CC și Ministerul Sporturilor a rezultat că nu ar fi ajutor de stat, atâta vreme cât volumul activităților economice reprezintă mai puțin de 20% din activitățile clubului (…) Există și activități care aduc bani și care e de bun simț să aibă statut de activitate economică: meciurile, atunci se percep taxe pe bilete, se obțin bani din publicitate și sponsorizare, la fel ca și transferul de jucători (…) Dar vine acum acum Consiliul Concurenței și cred că ceea ce voi comunica acum va deveni știre națională și va zgudui toate cluburile care primesc bani de la bugetele locale. Vine Consiliul Concurenței și spune că, plătindu-se salarii la aceste cluburi, se consideră că orice fonduri date de la bugetele locale înseamnă ajutor de stat. Nu știu cum e ajutor de stat, câtă vreme statul nu este prezent, că bugetul comunității este altceva. Orice structură este calificată ca întreprindere dacă desfășoară activitate economică. Potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, când o activitate sportivă are caracterul unei activități salariale sau al unei prestații de servicii remunerate, această constituie activitate economică. În traducere liberă, dacă la un club se plătesc salarii se consideră că acel club este asimilat unei întreprinderi, indiferent că este ONG sau societate comercială, pentru că plata unor salarii reprezintă activitate economică. Pe cale de consecință, orice ajutor financiar înspre cluburi de la bugetul de stat sau cele locale reprezintă ajutor de stat”, a declarat, marți, Robu.

Mai mult decât atât, deși e ciudat, Consiliul Concurenței dă dreptate și CJ Timiș, care ia chirie pentru stadion! „«Prin urmare, alocarea de fonduri clubului ACS Poli Timișoara de către CL este susceptibilă a reprezenta o măsură de ajutor de stat. În plus, dorim să atragem atenția că nu doar finanțarea poate reprezenta ajutor de stat, ci și orice facilitate acordată de autoritățile locale, ca de exemplu scutirea de la plata unor taxe, redevențe, chirii șamd»”, a mai citat primarul din răspunsul semnat de Bogdan Chirițoiu, președintele CC.

Robu reclamă, pe de altă parte, unitățile de măsură diferite cu care a fost judecată situația lui ASC Poli, dar, cu toate acestea, risipește orice speranță a celor care credeau că vor fi alocați bani de la bugetul local. „Problema este următoarea: într-o țară care nu are foruri legiuitoare teritoriale, ci doar unul singur, central, e normal ca într-un loc să se funcționeze într-un fel și în alte locuri în alt fel? Ori avem cu toți dreptul de a finanța cluburi sportive profesioniste și să punem la dispoziție infrastructura, ori nu-l avem. Dacă nu-l avem noi la Timișoara, normal este să nu-l aibă nimeni. Altfel suntem într-o competiție inegală. Vreau să fim corecți și nu-mi convine să planeze asupra mea pericolul ca într-o bună zi numele meu să fie asociat cu cuvântul «prejudiciu» (…) Știu un lucru, n-o să propun niciodată un proiect de hotărâre în CL pentru finanțare câtă vreme ni se spun acest lucruri. Aici, pe această idee, a ajutorului de stat, au avut dreptate juriștii primăriei. Dar ei nu puteau să demonstreze că aveau dreptate, pentru că niciunde nu am găsit aceste lucruri, ei nu le-au știut”, a conchis primarul Timișoarei.

De unde a apărut toată această discuție cu privire la ajutorul de stat? Robu spune că trebuie să „mulțumească” Guvernului Grindeanu. „Acest lucru legat de ajutorul de stat este numai după apariția Ordonanței 38. Iată că această ordonanță a ajutat destul sportul românesc. Într-adevăr s-a creat discuția doar după apariția ordonanței”, a mai declarat edilul. În altă ordine de idei, la finele lunii august, Primăria Arad, condusă tot de un primar liberal, Gheorghe Falcă, a aprobat o nouă finanțare, pe agenda sportivă, a clubului UTA. În total, UTA, club care joacă în Liga II-a și este organizat tot ca ONG, a primit, în acest an, de la bugetul local, 1,18 milioane de euro.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Avarie majoră la Aquatim. Se lucrează intens pentru reluarea furnizării apei/Update. Avaria a fost izolată

Aquatim anunţă existenţa unei situații critice apărute în timpul punerii în funcțiune a noii conducte…

O oră ago

Universitatea de Vest Timișoara intră în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects cu domeniul Psihologie

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este pentru prima dată în topul domeniului de predare…

4 ore ago

Timișoara are primul viceprimar votat, Ruben Lațcău

Ruben Lațcău a fost votat, marți seara, în funcția de viceprimar al Timișoarei. În prima…

4 ore ago

Raoul Trifan despre Mircea Geoană: “Poți scoate omul din PSD, dar nu poți scoate PSD-ul din om”

Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că Mircea Geoană, promovat de PSD, ar fi…

6 ore ago

Liderii PSD Ciolacu, Grindeanu și Simonis au mințit. Au fost la Nisa cu avionul plătit de Nordis

G4Media.ro a publicat dovada că, la sfârșitul lunii mai 2022, o cursă Țiriac Air, închiriată…

7 ore ago

Discuții cu președintele FRF. Conducerea CJT și cea a UPT caută soluții pentru finanțarea echipei de fotbal

Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind…

7 ore ago