Timisoara are nevoie de metrou. Robu il sustine de la distanta pe Boc, care vrea si el la Cluj

Timișoara are nevoie de metrou. Așa cum are nevoie și Clujul. Asta susține primarul Nicolae Robu, conform căruia trebuie găsite mijloace alternative de transport, cel puțin până când „un fel de drone pentru mobilitatea persoanelor” ar putea deveni ceva uzual.

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat, în urmă cu câteva zile, că se gândește la construirea unei linii de metrou. „Mulți spun că aceste planuri sunt futuriste, că sunt gogoși, că sunt poveşti. Nu va putea fi evitată această discuție. Clujul merge în această direcţie. Nu o facem noi, o va face altcineva. Nu avem resursele financiare să putem porni, dar facem studiile de prefezabilitate, fezabilitate, proiectare, după aceea se va trece la faza pregătirii schemei financiare pe 25, chiar 30 de ani. Prima dată faci un tronson și apoi altul, astfel încât în 10-15 ani să ai un metrou realizat la Cluj”, afirma Boc.

Susținător de câțiva ani al unei asemenea inițiative la Timișoara, Nicolae Robu crede că ideea este excelentă și îi oferă sprijin, de la distanță, colegului său de partid. „Vreau să-l încurajez, sunt convins că nu se va lăsa inhibat de corul cârtitorilor, care probabil că există și în Cluj, cum există și în Timișoara. Oricine înțelege că aceste orașe se dezvoltă într-un ritm alert și că nu pot să funcționeze cu infrastructura gândită în alte vremuri și alte condiții. Până când se va ajunge la aparate de zbor individuale, un fel de drone pentru mobilitatea persoanelor, nu avem ce face. Trebuie să asigurăm condiții pentru mobilitate cu mașina și, în paralel, să încurajăm cât putem folosirea altor mijloace de locomoție, biciclete și toate celelalte care au apărut acum, mai moderne (…) Deci cred că este o idee foarte bună, mai ales pentru Cluj, care este un oraș cu amplasament între munți, între dealuri”, a declarat, vineri, primarul Timișoarei.

În 2013, Robu vorbea pentru prima dată despre construirea unei linii de metrou la Timișoara. „Am analizat și varianta cu estacada, evident, și varianta ca linia ferată să iasă din oraș. Până la urmă, concluzia noastră a fost că cea mai potrivită variantă este ducerea în subteran a liniilor de cale ferată. Această variantă ar prezenta și avantajul ca pe acele linii de cale ferată am putea avea și transport în comun urban, să-i zicem metrou”, spunea edilul. În 2015 a fost aprobat un studiu de prefezabilitate denumit „Reconfigurarea traseului de cale ferată pe teritoriul municipiului Timişoara prin introducerea liniilor CF în subteran”. Întocmit de SC Longhersin SRL, care a încasat în jur de 32.000 de euro, acesta prevedea două variante, ambele cu tunel. Cea supusă votului în CL se referă la o lungime totală a tunelului de 10.200 metri. „Eu păstrez ideea de a pregăti un astfel de obiectiv de investiții, care evident că nu se va realiza nici mâine, nici poimâine, dar într-un anumit orizont de timp se va realiza și noi trebuie să prefigurăm viitorul, nu se ne mulțumim doar la timpul nostru”, a conchis acum Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

15 minute ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

24 de minute ago

Bucureștiul are cele mai scumpe apartamente din România. La Timișoara creșterea a fost de 10 la sută într-un an

Mitul conform căruia piața locuințelor din Cluj ar fi cea mai scumpă din România este…

57 de minute ago

A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea zonei Piața Traian, investiţie de 34 de milioane de euro

Lucrările megaproiectului de transformare a zonei Piața Traian pot începe, după ce Primăria Timișoara a…

O oră ago

Un bunic amnezic a reuşit să ajungă acasă, datorită gestului responsabil al unui timişorean şi al poliţiştilor locali

Datorită gestului responsabil al unui timișorean împreună cu sprijinul polițiștilor locali, un bunic a reuşit…

O oră ago

Electroruga Buzad lansează artileria grea: valul 2 aduce nume internaționale din techno și drum & bass

Și va fi spectacol! Electroruga Buzad ridică miza pentru ediția din 29–31 mai 2026 și…

2 ore ago