penitenciar
Primii 10 deținuți au ieșit deja din Penitenciarul Timișoara, în primele două zile de la intrarea în vigoare a Legii privind recursul compensatoriu. Se pregătesc, pentru perioada următoare, încă 120.
Legea 169/2017 privind recursul compensatoriu, care prevede scurtarea pedepselor cu câte 6 zile pentru fiecare 30 de zile de pedeapsă executată, a intrat în vigoare joi, 19 octombrie. În prima zi au ieșit din penitenciarele din România peste 500 de deținuți. La Timișoara vor beneficia de prevederile acestui act normativ 130 din cei aproximativ 1.000 deținuți încarcerați pe Popa Șapcă. „La Penitenciarul Timișoara, nouă deținuți au fost puși joi, 19 octombrie, în libertate, în baza Legii 169/2017. Unul a ieșit vineri, iar alți 120 au dobândit vocația la liberare condiționată în baza Legii 169/2017, prin adăugarea beneficiului compensatoriu. În aceste cifre nu sunt incluși deținuții care ar fi trebuit să iasă de drept sau să aibă fracția pentru liberare condiționată la această dată, fără să li se aplice acest beneficiu, fără să li se adauge zile ca executate”, a explicat subcomisarul Magdalena Radu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Timișoara. Conform acestui act normativ, pentru fiecare 30 de zile petrecute de deținut în condiții improprii din pedeapsă se scad 6 zile. Au fost calculate deja deducerile de sentință pentru a vedea care deținuți beneficiază de eliberare condiționată directă.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…