Centrul de legume-fructe al CJ Timis, motiv de scandal. Primarul PNL din Lovrin: Tomnaticul a fost ales politic

Liberalii acuză interese politice care au stat la baza deciziei de a face la Tomnatic primul centru de legume-fructe al CJ Timiș. Primarul din Lovrin e convins că, dacă ar fi trecut la PSD cu „ordonanța traseiștilor”, centrul ar fi fost construit în comuna lui. Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, spune că liberalii se vor opune acestei „aberații”.

Centrul-pilot de colectare și depozitare legume-fructe este un proiect vechi al CJ Timiș, care, până acum, a trecut prin mai multe modificări. Practic, este vorba despre niște spații dotate cu camere frigo, destinate fructelor și legumelor, care pot fi depozitate în recipiente speciale, și camere de sortare. Vicepreședintele CJ Timiș, Roxana Iliescu, a anunțat că prima comună în care va fi construit un astfel de centru este Tomnaticul, iar următoarele, la Deta și Mănăștiur. Vasile Graur, primarul din Lovrin, susține că s-a știut de la bun început unde va fi construit centrul. „A fost ales clar Tomnaticul, politic, și îmi era frică de asta. La fața locului s-a deplasat comisia constituită la nivelul CJ Timiș, care a trecut în mare viteză. Am fost dezamăgit și de discuțiile avute cu Roxana Iliescu, vicepreședintele CJ, care s-a comportat cu mine ca și cu un client când își desfășura activitatea avocățească. M-a făcut să cred că sunt cel mai îndreptățit să cred că se va face acest centru de legume-fructe la Lovrin, iar la finalul «procesului» să pierd. Știa de la bun început că am să pierd”, spune edilul.

Practic, Graur spune că „adversarii” de la Tomnatic au fost avantajați. „Tomnaticul este așezat și geografic în afara Drumului Național 6 și a drumului european. Dacă s-ar fi făcut la Șandra sau la Biled, tot mai avantajos era. Asta mă deranjează, că nu s-a ținut cont de condițiile obiective și nu s-a făcut o analiza pertinentă pentru construirea unui asemenea centru”, afirmă primarul. Acesta susține și că, de exemplu, nu a primit o adresă de la CJ Timiș trimisă în luna februarie și care preciza exact ce statut trebuie să aibă terenul propus pentru centrul de legume-fructe. „Când a venit comisia, am vrut să-i duc și în altă locație, poate și mai bună decât prima, dar nu au vrut, spuneau că asta este excelentă. Mi s-a părut absurdă graba asta”, mai spune liberalul. Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, e convins că decizia a fost luată politic. „Roxana Iliescu face parte din majoritatea decizională de la CJ. Și eu am viceprimari, dar când este de hotărât ceva, totuși, recunosc că hotărăsc eu, nu viceprimarii. La CJ se încearcă să se lase impresia că președintele nu, că așa a vrut comisia, că așa a vrut vicepreședintele sau mai știu eu cine. Să fim serioși”, a declarat acesta.

„Nu este logic să nu fie la Lovrin. Tomnaticul nici nu este la DN6. De la Tomnatic toate drumurile sunt închise. De la Tomnatic nu mai poți să mergi niciunde. Toată lumea știe unde este Lovrinul și unde este Tomnaticul. Mi se absurd să vină Sânpetru, să vină Saravale, să treacă prin Lovrin și merg încă 15 km până la Tomnatic. Dacă, pe Ordonanța 55, semnam cu PSD, centrul se făcea la Lovrin”, a conchis Vasile Graur. El va depune luni o contestație la CJ Timiș, pentru a cere reanalizarea situației. Consilierii județeni ai PNL nu vor vota o hotărâre de consiliu care să desemneze Tomnaticul drept locul unde va fi construit acest centru de legume-fructe. „Ce s-a întâmplat este o mostră de decizie proastă, cum sunt multe altele la nivelul CJ Timiș. Lucrurile nu se vor opri aici, pentru că noi ne vom opune a se face aberații în județul nostru”, a mai declarat Nicolae Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marţi se întrerupe furnizarea energiei electrice în localitatea Giarmata Vii

Marţi, 13 ianuarie, în intervalul orar 09:00 - 17:00, se va întrerupe furnizarea cu energie…

10 ore ago

Contestația la licitația pentru Piața Traian a fost respinsă. Primăria Timișoara a acordat contractul

Contractul pentru reabilitarea și transformarea Pieței Traian poate fi semnat. Primăria Timișoara a atribuit contractul…

13 ore ago

Gerul din aceste zile nu a afectat funcționarea sistemului de termoficare al Timișoarei

Societatea de Termoficare Colterm anunță că în acest moment, capacitățile de producere a energiei termice…

15 ore ago

Paula Romocean răspunde acuzațiilor de incompatibilitate lansate de ANI

În prima declarație oficiala după ce a fost acuzată de ANI de incompatibilitate, Paula Romocean…

15 ore ago

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

SC SOLAR PHEONIX SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de…

15 ore ago