„Idiotul”, de Nicolae Robu

Se presupune că nivelul intelectual care te-a dus la titlul de profesor universitar îți dă acea înțelepciune și putere de a te detașa de plăcerile vocabularului lumesc. Oricât ți-ar plăcea, nu poți tu, ca dascăl de elită, să te înfrupți dintr-un „morții mă-tii” spus cu patos de dimineață în tramvaiul aglomerat. Mulți dintre noi am picat examene la facultate. Unii am picat chiar mai multe și știm că mai frică ne era de profesorul ce ne făcea tâmpiți în tăcere, decât de dascălul vocal ce ne făcea „idioți”, lăsându-ne, totuși, un șiret de care să-l tragem. Un primar nu poate face un om nici măcar „prost ca noaptea”, ca nu cumva individul ăla să fie, din întâmplare unul dintre alegătorii tăi, iar ocara să i se tragă tocmai de acolo. E, ca politician ai mâinile și mai strașnic legate. Politicianul te poate înjura în sinea lui, te poate considera un gândac mizerabil în cele mai strânse anturaje, dar în public îți mănâncă din palmă. Fie că ești ziarist, fie că ești alegător. Cam așa stau lucrurile astea ipocrite.

Nu știu ce e în capul unui politician când își face contestatarii în toate felurile, iar pe unii ziariști niște „idioți”. Și să fie așa, nu poți ca primar, politician, dascăl universitar să te afișezi în felul ăsta. Evident, din ce știu, niciunul dintre cei vizați de primar nu este un „idiot” în sensul dicționarului explicativ, instrument care i-ar fi oferit, desigur, și variantele mai apropiate de realitate. Pe de altă parte, nu știu de ce atâta supărare pe presă. Dacă te „gratulează” cineva cu adjective foarte aspre și evident neadevărate, categoric aș ignora personajul. Nu poți să te superi dacă te face cineva narcoman, tâlhar sau chiar pesedist, dacă în mod evident nu ești așa ceva. Dar te poți enerva dacă te face obsedat, ipocrit, naiv, lacom, că-ți exerciți meseria venind în întâmpinarea intereselor patronatului de presă etc, chestiuni cu care în mod evident te întâlnești în această profesie, cea de ziarist.

Dar să revenim la politician și la comportamentul standard. Așa îți cer eticheta și pragmatismul de om public ce vine în fața contribuabilului să ceară susținere odată la câțiva ani. Nu sunt convins că primarul Nicolae Robu, căci despre dumnealui este vorba în aceste rânduri, pierde puncte făcând „idioți” pe unii jurnaliști/jurnaliste. Fiți convinși că între yes-meni și chiar prieteni sinceri nu va avea nicio problemă să zică „dă-o dracu pe aia, că merită”. Ba chiar cred cu tărie că încurajări în acest sens l-au făcut să fie atât de agresiv cu cei ce colaborează în acest lanț al comunicării.

Omul „știe tot” și „face tot” are impresia că trăiește în era comunicării directe prin social media, iar veriga jurnalistului poate fi îndepărtată fără daune în calculul electoral, ceea ce poate fi, până la un punct, adevărat. Iar dacă te intersectezi cu sentimentul că aversiunea ta pentru ziariștii „idioți” este trăită poate cu aceeași intensitate și de mulți cetățeni cu o minimă preocupare pentru informare, atunci rețeta e completă și satisfacția, maximă. Știți care este una dintre diferențele dintre Nicolae Robu și mulți dintre ziariști? Că Nicolae Robu face imprudența să-i facă pe ziariști „idioți” pe față, în timp ce ceilalți nu fac asta în public.