Eurodeputata Maria Grapini nu se stăpâneşte nici după ce a „ajutat” PSD Timiş să scoată un scor ruşinos la nivelul judeţului, dar şi al Timişoarei. Ea le dă acum lecţii de politică jurnaliştilor, vorbind şi de manipulări.
Cum trebuia scris un articol despre modul în care Nicolae Robu a făcut deszăpezirea în Timișoara
Primarul Nicolae Robu s-a dezlănțuit din nou la adresa jurnaliștilor care n-au reflectat așa cum dorea el modul în care municipalitatea s-a ocupat de deszăpezire. „Mizerabili”, „imbecili care stau la băute”, „publicații infecte”, au fost doar câteva dintre cuvintele pe care Robu le-a aruncat la adresa ziariștilor.
Dublul standard al liderilor PNL. De la „capul de porc” al Doinei Gradea, la „idioții” lui Nicolae Robu
PNL s-a sesizat, e drept ceva mai târziu decât USR și partidul lui Dacian Cioloș, dar totuși a reacționat la înregistrările cu șefa TVR, Doina Gradea, diseminate de Dragoș Pătraru. Prin vocea vicepreședintelui partidului, Gigel Știrbu, totodată președinte al Comisiei de cultură din Camera Deputaților, s-a solicitat demisia PDG-ului (Președinte Director General) TVR.
Primarul Timisoarei ajunge la judecata Biroului Executiv al PNL
Liberalii analizează subiectul legat de comportamentul primarului Timişoarei faţă de mass-media. O decizie va fi luată în Biroul Executiv al PNL, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului.
Protestul continua: jurnalistii l-au lasat pe primarul Timisoarei sa vorbeasca singur / VIDEO
Primarul Timișoarei a vorbit marți singur, timp de câteva zeci de minute. De fapt, a ținut un monolog în fața propriului telefon, în timpul obișnuitei conferințe de presă a PMT. Jurnaliștii au părăsit sala de consiliu, continuând astfel protestul început luni.
Protest al presei timisorene fata de atitudinea primarului Nicolae Robu, presedintele PNL Timis
Demersul nostru, al presei timișorene, își propune să aducă în atenția autorităților, a organizațiilor media din țară și din străinătate, a ONG-urilor care susțin libertatea de exprimare, dar și a persoanelor publice preocupate de această temă, derapajele grave ale primarului Timișoarei, Nicolae Robu, președintele PNL Timiș.
Robu trece la un alt nivel al jignirilor: Exista mai multe variante de prostitutie. Sunt singurul din tara care-mi permit sa spun adevarul
Plecat la Viena în ultima saptamana, primarul Nicolae Robu a revenit vineri si a decis ca e momentul sa continua lupta cu jurnalistii. Asta, pentru că unii dintre ei au îndrăznit să scrie că orașul arată neîngrijit si au fost probleme cu termoficarea. Edilul sustine oricum ca el este cel mai “tare organism de presă” si chiar se mandreste cu faptul ca jigneste reprezentantii mass-media.
Elena Udrea, mesaj de anul nou catre fostii colegi: Mai lichelelor, ati uitat cand lingeati clanta?
Fosta „blondă de la Cotroceni” a ieșit rapid din atmosfera de sărbători și a lovit pe rețelele de socializare cu un mesaj adresat atât foștilor colegi de partid, cât și unor jurnaliști. Elena Udrea nu face economie de cuvinte grele și îi numește pe aceștia lichele și lingători de clanțe și explică de ce, deși i-ar putea „turna”, n-o face.
„Idiotul”, de Nicolae Robu
Se presupune că nivelul intelectual care te-a dus la titlul de profesor universitar îți dă acea înțelepciune și putere de a te detașa de plăcerile vocabularului lumesc. Oricât ți-ar plăcea, nu poți tu, ca dascăl de elită, să te înfrupți dintr-un „morții mă-tii” spus cu patos de dimineață în tramvaiul aglomerat.
Porti deschise la Radio Timisoara
Timișorenii sunt așteptați sâmbătă, între orele 10 și 17, la Ziua Portilor Deschise la Radio Timișoara. Ei își vor putea cunoaște realizatorii preferați și vor putea face un tur al instituției. Pe 1 noiembrie 1928 a fost difuzată prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, astfel că Radio România aniversează 86 de ani.
Raducanu: Sa nu innebunim populatia, Antena 3 nu se inchide
Progresistii din Timiș au treabă cu jurnaliștii. Președintele Ion Răducanu vrea o lege a presei, vicepreședintele Adrian Diaconu vrea ca ziariștii de investigație să fie stimulați să-și facă meseria! Prima propunere nu e creionată încă, a doua e pe circuit la parlament, dar are deja aviz negativ de la guvern. Deputatul Răducanu explică și de ce nu are cum să se închidă Antena 3.
Nu s-a putut cand traiau, s-ar putea macar post-mortem: Oscar Berger si Bogdan Herzog, cetateni de onoare
Peste 150 de semnături, provenind din toată mass-media timșoreană, au fost depuse la primărie, sub forma unei adrese oficiale prin care se solicită Consiliului Local al Municipiului Timișoara acordarea titlului de Cetățean de Onoare, post-mortem, pentru doi oameni de presă care au marcat istoria recentă a orașului de pe Bega. Este modul în care breasla jurnaliștilor vrea să onoreze amintirea lui Oscar Berger și a lui Bogdan Herzog, plecați dintre noi anul trecut.
Un PP-DD-ist vrea ca jurnalistii de investigatie sa primeasca… comision de la stat
Oamenii „domnului Dan” au idei trăsnite. Deputatul PP-DD Adrian Diaconu vrea ca jurnaliștii care semnalează cazuri de corupţie şi au dus la finalizarea anchetei să primească… un procent din suma recuperată!
Raducanu vrea o lege a presei, colegii ii sugerează s-o lase moarta
Deputatul UNPR Ion Răducanu ar vrea o lege clară a presei, dar colegii de parlament îi spun să o lase baltă. Răducanu crede că un astfel de act legislativ ar preveni injuriile la adresa persoanelor publice și ar tempera jurnaliștii.
Robu l-a lasat pe Bojin sa-l astepte 45 de minute, apoi s-a plans ca e atacat de presa
Întâlnirea liderilor USL din Timiş, desfășurată la bufetul consiliului județean, a avut ca principală temă de discuție… jurnaliștii. Timp de câteva zeci de minute, Titu Bojin, Adam Crăciunescu, Francisc Boldea şi Marcel Mihoc au ascultat tirada anti-presă a președintelui PNL Timiș, Nicolae Robu. Alte subiecte importante pentru județ și oraș n-au mai ajuns la rând.
„Tonomatele”, despre un an de cand Nicolae Robu a fost ales primar
La un an de la momentul în care a fost ales primar al Timișoarei, Nicolae Robu a pornit o luptă inexplicabilă împotriva presei locale. Publicațiile timișorene au fost numite „tonomate” și, mai mult decât atât, liberalul nu s-a sfiit să „vorbească”, pe Facebook, despre șantajul la care a fost supus de unii ziariști. deBanat.ro a decis să marcheze un an de la alegerea primarului Robu dând cuvântul „tonomatelor”. Culmea este că, în cele mai multe cazuri, liberalul este încă privit cu încredere și i se recunosc meritele. Asta nu înseamnă însă că nu e taxat pentru diversele derapaje.
Robu afirma c-a fost santajat de un ziarist, deBanat ii cere nume
Într-o nouă postare pe pagina sa de Facebook, primarul Nicolae Robu reia războiul cu presa. De această dată însă, lucrurile au luat-o razna de tot, primarul afirmând c-a fost șantajat de unul sau mai mulți ziariști. Pentru a nu plana suspiciuni asupra întregii prese timișorene, Nicolae Robu este obligat, în acest moment, să dezvăluie numele ziaristului/ziariștilor care l-ar fi șantajat. Altfel se descalifică singur din calitățile de primar sau om politic.
Holender: „Cum sa fie Timisoara Capitala Culturala Europeana in aceasta stare de paralizie?”
Ioan Holender crede că, în momentul de față, Timișoara e prea indiferentă și prea plictisită pentru a deveni Capitală Culturală Europeană. Fostul director al Operei de Stat din Viena s-a supărat, miercuri, și pentru că la întâlnirea cu el n-au fost prezenți mai mulți ziariști din presa tipărit. Asta, în condițiile în care în urbea de pe Bega mai există doar un singur cotidian pe hârtie.
Sfaturi pentru Nicolae Robu in marele razboi cu presa
Dacă m-aș băga unde nu-mi fierbe oala, i-aș putea spune primarului Nicolae Robu că inginerii care fac cercetări, studiază vaste bibliografii, elaborează proiecte după proiecte acționează împotriva interesului științei, al dezvoltării, bunăstării și păcii în lume. Dar nu-i zic așa ceva, știind că oricum nu citește deBanat.ro.
Robu, catre ziaristii care au intrebari: „E o rusine modul in care va faceti datoria”
Primarul Nicolae Robu își continuă luptele cu jurnaliștii care nu scriu după dictare. De data aceasta, spiritele s-au încins după ce a fost întrebat de ce nu se găsesc pe site-ul primăriei toate proiectele care vor fi discutate vineri, în plenul CL. Robu spune că s-a săturat de „prostiile” ziariștilor care îndrăznesc să-l întrebe ceva. Spre după-amiază, proiectele au început să fie afișate.
- 1
- 2