Categories: Economic

Reprezentantele Romaniei pleaca la finala ClimateKIC de la Limassol

Echipele desemnate la Camera de Comerţ şi Agricultură Timiş pentru a reprezenta România la finala programului ClimateKIC vor pleca la Limassol în Cipru pentru finala competiţiei eco.

Finala românească a avut loc în august, la Timişoara, CCIAT fiind unic reprezentant al programului în România. Finala internațională are loc la Limassol, Cipru, în perioada 17–18 octombrie. În România, juriul a selectat cele trei echipe câştigătoare: locul I – Teodor Vintilă, cu Sweet Circular Refinery, locul II – Voicu Stănese, cu Plantonica şi locul III – Răzvan Andrei Vasiu, cu Bioshade. Echipa câştigătoare este a Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara și este formată din studenţi şi cadre didactice. „Este vorba despre un proces de biorafinare a plantelor și al zaharurilor, astfel încât planta este considerată cea mai verde și ecologică baterie care acumulează energie solară și apoi, prin biorafinărie, energia este transformată în diferite produse bio și produse biochimice, purtători de energie care pot fi folosiți în diferite sectoare, cum este în principal domeniul energiei regenerabile prin biocombustibil. Partea originală este că vorbim de un proces versatil, dependent de piață, adică dacă piața cere la un moment dat un produs, acest produs poate fi direcționat spre acel sector de piață”, a declarat Teodor Vintilă, câștigătorul marelui premiu național.

Premiul II – echipa Platonica a realizat o grădină verticală cu tehnologie hidroponică ce poate fi monitorizată de la distanță. Sistemul este dotat cu un ecran care afișează date despre procesul de cultivare, mesaje, știri sau rețete culinare care pot fi personalizate de către utilizator. Premiul III – Bioshade este rezultatul unui mix între un perete verde și un sistem de protecție solară, destinat filtrării radiațiilor solare și creării unui ambient interior senzorial complex. Misiunea competiției de idei inovative ClimateLaunchPad este aceea de a atrage potențialul de tehnologii inovative din Europa și de a crea oportunități pentru inovatori în vederea atenuării efectelor schimbărilor climatice. România a intrat în competiţie cu 28 echipe, alături de altele aproape 1.000 din 35 ţări din întreaga lume. Câştigătorul va primi 10.000 de euro, locul II – 5.000 de euro iar locul III – 2.500 euro, ca prime investiții în businessul lor.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

13 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

47 de minute ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

13 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

16 ore ago