Categories: Economic

20 de milioane de euro de la UE, pentru proiecte comune Romania – Serbia

Uniunea Europeană oferă aproape 20 de milioane de euro organizaţiilor şi autorităţilor din România şi Serbia. E nevoie de colaborare însă, finanţarea fiind acordată la al doilea apel de proiecte din Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia.

Cei mai mulţi bani se acordă pentru protecţia mediului şi managementul riscurilor, 9,8 milioane de euro, în timp ce alte 6,7 milioane sunt pentru promovarea ocupării forţei de muncă şi servicii pentru incluziune. „Cel de-al doilea apel de finanţare pe acest proiect îl lansăm astăzi la Timişoara. Bugetul este de 20 de milioane de euro. Termenul limită de depunere a proiectelor este 30 martie 2018. Sunt patru axe prioritare, una pentru promovarea ocupării forţei de muncă, o axă pe protecţia mediului şi situaţii de urgenţă, axa 3, mobilitate şi accesibilitate sustenabile, iar axa 4, atractivitate pentru turism sustenabil. Pot solicita finanțare, în general, autorităţi locale, regionale sau naţionale, universităţi, şcoli, camere de comerţ, asociaţii fundaţii. În general nu sunt eligibile companiile orientate spre obţinerea de profit. Zona eligibilă pe partea română este formată de judeţele Timiş, Caraş- Severin şi Mehedinţi, iar pe partea sârbă, districtele Borski, Severno Banatski, Srednjo Banatski, Juzno Banatski, Branicevski, Podunavski”, spune Anca Lolescu, director în Biroul Regional de Colaborare Transfrontalieră Timişoara, organism intermediar pentru Programul IPA de Colaborare Transfrontalieră. Finanţările disponibile în acest apel sunt chiar generoase, granturile sunt cuprinse între 100.000 de euro şi 1,5 milioane de euro. Fondurile de la Uniunea Europeană acoperă până la 85% din total, contribuţia naţională de la bugetul de stat este de 13%, iar cea proprie a beneficiarilor român, doar 2%. După primul apel, 92% dintre toate proiectele depuse au fost şi aprobate, majoritatea fiind deja duse cu succes la bun sfârşit.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

10 minute ago

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

2 ore ago

Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor

Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…

2 ore ago

Garda de mediu avertizează. Nu dați foc la miriști și la vegetație uscată, sunteți pasibili de amenzi importante

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…

2 ore ago

Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…

3 ore ago

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

4 ore ago