Categories: Social

Baietel de doi ani, cazut de la etajul 9

Se zbate între viață și moarte, după ce a căzut de pe geamul apartamentului în care locuia cu părinții săi. Este vorba despre un copil de doi ani, care a ajuns pe o mașină parcată în fața blocului.

Incidentul s-a petrecut într-un bloc din Calea Șagului. Un băiețel de doi ani a căzut pe geamul unui apartament situat la etajul nouă, ajungând pe o mașină parcată lângă imobil. Micuțul a fost dus în stare critică la spital. Foarte probabil, el a fost lăsat nesupravegheat, însă cei care vor stabili ce s-a întâmplat sunt polițiștii. „Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un băiețel de 2 ani a căzut de la etajul nouă al unui imobil din Timișoara. Copilul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii incidentului”, a transmis IPJ Timiș. (sursa foto: www.pressalert.ro)

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

28 de minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

O oră ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

3 ore ago