Atmosferă dezolantă în tribunele marelui oval timișorean “Dan Păltinișanu”, acolo unde echipa fanion urma să întâlnească FC Botoșani, pentru una din ultimele șanse de a ajunge în play-off.
Partea bună, cei 4 pensionari care joacă „cruce” meci de meci, au fost, ca de obicei, prezenți, partea rea, meciul s-a terminat la egalitate. Bănățenii au avut meciul în mână, ca de atâtea ori, având 1-0, însă, ca de atâtea ori nu au știut să profite de avantaj, iar partida s-a terminat 1-1.
FC Botoșani își continuă astfel cursa pentru ocuparea unui loc de play-off, reușind, vineri, un punct mare la Timișoara, iar Poli, rămâne deocmadată la două puncte distanță de poziția a șasea, ultima care duce în Top. Oaspeții puteau pleca chiar cu toate punctele din Banat, însă Tincu (86) a trimis balonul în bară.
Bîrnoi – minutul 22 și Mihai Riman – 55, au fost autorii celor două goluri ale partidei. Trupa lui Ionuț rămâne doar cu două victorii în meciurile directe contra formației moldave, care are în palmares succese la scor de maidan cu alb-violeții, 5-0 la Timișoara și 6-1 la Botoșsani, anii trecuți.
Poli: Curileac – V. Creţu, Bocşan, Cânu, Melinte (72 Doman) – Soljici, Artean – Bârnoi (85 Haruţ), Al. Munteanu, Ciucur – Abraw (61 Drăghici).
FC Botoşani: Cobrea – Unguruşan, Miron, Burcă, Muşat – Tincu, Bordeianu – M. Roman (78 Chitoșcă), Moruţan, L. Buş (88 Rodriguez) – D. Popa (56 Târnovan)
Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…
Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…
În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…
Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…