Peste 900 de medici dau, la Timisoara, examenul de rezidentiat

Peste 900 de tineri medici susțin duminică, 19 noiembrie, la Timișoara, examenul de rezidențiat. Concursul este naţional și se dă și în alte centre universitare: Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi şi Târgu Mureş.

La centrul de examinare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara sunt înscrişi 726 de absolvenţi de medicină generală, 144 la medicină dentară şi 38 la farmacie. În total, la nivel naţional sunt oferite 3.565 locuri la medicină, 258 locuri la medicină dentară şi 136 locuri la farmacie, cu 95 mai multe, per total, decât în sesiunea precedentă. Numărul locurilor si posturilor a fost stabilit în funcție de cifra de școlarizare, capacitatea de pregătire a centrelor universitare și solicitările unităților sanitare. Participanţii vor avea de trecut un test grilă, cu 200 de întrebări, iar durata examenului va fi de patru ore. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe pagina de internet a UMFT.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

11 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

19 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

19 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

19 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

19 ore ago