Incepe lupta cu hotii. E vremea sa iesim in strada!

Nu am nicio îndoială că, după cum se comportă legislativ în ultima vreme, actuala majoritate parlamentară cheamă lumea în stradă. Nu știu dacă va fi o revoluție, o revoltă sau doar un protest feeric cu lanterne, dar este cât de poate de limpede că în următoarele două luni de iarnă în România se va întâmpla ceva. Iar după cum ulciorul nu merge de multe ori la apă – sau în țara asta merge? – ar trebui ca următoarea „coliziune” între populația ieșită în stradă și clasa politică conducătoare să tranșeze viitorul României pe mai mulți ani de acum încolo. Dacă reacția străzii va fi una slabă și ușor de intimidat, păi atunci țara asta va fi încălecată oficial de Liviu Dragnea și grupul organizat pe care-l conduce. La urma urmelor, și Turcia este țară NATO, dar democrația acolo e doar o chestiune golită de conținut. Dacă PSD-ALDE mai dă o dată înapoi, ca în cazul Ordonanței 13, cred că asta ar echivala cu un faliment, iar nuanțe politice de „rău mai mic” se vor cristaliza chiar din interiorul acestor găști, pentru a echilibra oarecum țara.

Ce nu știu nici în ruptul capului cum se va petrece această ieșire a societății civile în stradă. Hai să le spunem oameni cu simț civic, căci „societatea civilă” în ansamblu e compusă și din suficiente cozi de topor ale acestei mafii politice. Pe de altă parte, nici nu poți vorbi despre „ieșirea românilor” în stradă, fiind clar că pentru electoratul PSD aceste mișcări vii și sănătoase pentru democrație vor fi lucruri de neînțeles, ba chiar provocatoare de aprigă indignare. Cum vom ieși în stradă? Când, cine ne va chema? Cum știm care e momentul de energie maximă acumulată, ca nu cumva să fâsâim balonul în contratimp cu alte momente critice? Și mișcările actualei puteri sunt calculate, evident, iar ei beneficiază de o infrastructură, de informații și bani cum nu se pune problema în zona societății civile. Există în mod clar riscul ca ticăloșii să-și aleagă momentul confruntării, eventual iarna și înainte de sărbători, poate chiar și locul, prin tot felul de abuzuri ale primăriilor în procesul de autorizare.

Stai și te-ntrebi dacă tot ce fac nenorociții ăștia este ca sevrajul la narcomani sau sunt limpezi la minte când propun acest parcurs pentru România. Dacă merg la Bruxelles ori vorbesc cu diverși șefi de state din Uniunea Europeană, garantează cu gura plină calea corectă a României și continuarea luptei anticorupție, iar ajunși acasă merg tremurând direct la dulapul cu vodcă, ca alcoolicul. Ce oameni sunt ăia care te mint de dimineața până seara, care nu au altă preocupare decât să desființeze legislativ tot ce i-ar putea încurca în pofta lor de a fura România? Ce oameni sunt cei care fac o lege pentru ca un fost condamnat penal să poată candida la Președinția României, de parcă partidul ar fi compus numai din astfel de potențiali candidați, iar lipsa unei astfel de prevederi legale i-ar lăsa în afara competiției? E incredibil cum oamenii ăștia nu se mai feresc să-i vadă lumea cum fură. Până și tâlharul ăla de rând i-a spart casa deputatului PSD ilegalist Matei Suciu când știa că acesta nu era acasă, nu sub ochii lui, legat de scaun și cu căluș în gură, cum fac parlamentarii PSD-ALDE în aceste zile românilor ce le pasă.

Deci, cine ne scoate în stradă, în afară de CEO multinaționalelor, în afară de ONG-urile finanțate de George Soros și de serviciile de informații externe ale SUA? Dincolo de glumele amare, oare ce-am făcut noi așa de bun, de ce suntem atât de simpatici să merităm ca oamenii ăștia să ne salveze? Întrebarea e retorică și naivă, dar, pe bune, de ce ar vrea Soros să salveze România? Iar dacă e așa de bezmetic să-și dorească asta cu atâta insistență, de ce să nu-i mulțumim? Mulțumim celor care nu dorm. Mulțumim „Inițiativei România”, „Inițiativei Timișoara”, „Platformei România 100”, mulțumim lui Tudor Chirilă, mulțumim Cristian Brâncovan… Oameni buni, pregătiți haine groase. Vine iarna peste democrația din România.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Au lovit și au fugit! Acum, trei tâlhari tineri își așteaptă pedeapsa

Și-au riscat viitorul pentru ceva produse dintr-un magazin. Pentru asta au dat și cu pumnul,…

47 de minute ago

Un vârstnic a sfârșit vineri între liniile de tramvai

Vineri, 5 decembrie, aproape de ora 11, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul…

3 ore ago

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care…

3 ore ago

Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și…

4 ore ago

Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat

Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”,…

4 ore ago

Bazele de deszăpezire din Timiș au în stoc material antiderapant necesar pe vreme de iarnă

Bazele de deszăpezire aparținând Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și cele ale Consiliului Județean…

5 ore ago