Mihai Tudose
Moțiunea de cenzură depusă de Opoziție a avut finalul scontat de mai toată lumea, ea fiind respinsă în plenul Parlamentului. Pentru căderea Guvernului Mihai Tudose au votat 159 de parlamentari, dintr-un necesar de 234.
Moțiunea de cenzură depusă de PNL, USR și PMP, intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, prima împotriva Guvernului Mihai Tudose, a fost respinsă de plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților. Cu toate că aveau o majoritate confortabilă, parlamentarii PSD și ALDE s-au retras din sală în momentul votului, în timp ce președinții celor două partide, dar și ai celor două camere, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, nici măcar n-au participat la dezbateri. Dintr-un total de 465 de parlamentari au fost prezenți 317. Dintre aceștia, au votat doar 185, în felul următor: pentru – 159, contra – 3, abțineri – 23.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…