Categories: Economic

Orasul din oras: Openville, proiectul de 220 de milioane de euro din inima Timisoarei, inaugurat in 2018

Cel mai mare parc suspendat și cea mai înaltă clădire din România: doar două dintre componentele ansamblului de 220 de milioane de euro care va fi inaugurat la Timișoara. În ianuarie 2018, tot ca parte a Openville, va porni și construirea pasajului subteran din Piața Consiliul Europei.

E sigur: prima etapă de dezvoltare a ansamblului Openville Timişoara, un proiect realizat de companiile Iulius și Atterbury Europe, va fi finalizată în al patrulea trimestru din 2018. Proiectul care costă peste 220 milioane de euro integrează actualul Iulius Mall și va cuprinde funcţiuni de office, retail, parc şi entertainment. Ansamblul Openville va gravita în jurul Iulius Mall, căruia i se va adăuga, în prima etapă, o suprafaţă suplimentară de 47.000 mp, ajungând la un total de 118.000 mp închiriabili. Lucrările vor începe până la finele acestui an, iar Openville va însemna peste 100 de magazine noi, restaurante şi cafenele, un nou concept de cinema şi cel mai mare loc de joacă pentru copii. Cel mai așteptat este însă parcul suspendat de 55.000 mp. Acesta va fi amenajat, din primăvara anului viitor, peste parcarea subterană. Parcul va avea peste 1.000 de arbori şi 20.000 de arbuşti, aduși cu toți din pepiniere aflate în nordul Italiei. Parcul va avea și un lac, dar și piaţete pentru evenimente sau un carusel pentru copii.

Din punct de vedere al componentei office, la momentul finalizării primei etape, aceasta va include o suprafaţă de 50.000 mp în clădirile UBC 1, UBC 2 şi UBC 3) şi alţi 50.000 mp în construcţie, în clădirea UBC 0. Imobilul UBC 0 va fi cea mai înaltă clădire din România, având 27 de etaje şi 155 de metri înălţime. Lucrările vor porni la începutul lui 2018. Prima etapă înseamnă şi crearea a 1.500 de noi locuri de parcare, într-o parcare supraetajată, aflată în curs de finalizare, şi una subterană, la care lucrările vor începe în 2018. Tot ca parte a ansamblului mixt Openville va fi realizat și un pasaj subteran, care va fluidiza traficul şi va conecta două artere principale ale oraşului. Amenajarea acestuia începe în ianuarie 2018. A doua etapă a proiectului Openville Timişoara va presupune încă 85.000 mp de spaţii de birouri şi 25.000 mp de spaţii de retail, în funcţie de cerinţele pieţei.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

14 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

16 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

16 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

17 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

17 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

18 ore ago