Teatrul German a ramas fara director. Proiectul lui Lucian Varsandan, ignorat de Primaria Timisoara?

Situație ciudată la Teatrul German Timișoara, care a rămas fără director. Notat cu 9,88 la ultima evaluare, Lucian Vărșăndan a fost tratat cu spatele de reprezentanții PMT, care au decis să ignore proiectul lui de management. Totul, susțin cei de la Teatrul German, fără nicio explicație. UPDATE: Viceprimarul Dan Diaconu spune că întârzierea este cauzată de schimbările din OUG 189/2008.

Primăria Timişoara nu a încheiat cu Lucian Vărşăndan un nou contract de management, pentru încă un mandat la conducerea Teatrului German de Stat Timişoara (TGST). În aprilie 2017, CL Timișoara a a aprobat rezultatul evaluării managementului, Vărșăndan fiind notat cu 9,88. De asemenea, consilierii locali au fost de acord ca acesta să depună un nou proiect de management, pentru încă un mandat de cinci ani. Lucian Vărșăndan a depus acest proiect în 2017, dar… surpriză. Primăria Timişoara nu a organizat etapa următoare prevăzută de lege, și anume analiza, de către o comisie de specialitate, a noului proiect. „Astfel, procedurile au fost întrerupte de administraţie la finalul lunii septembrie, nefiind comunicate motivele acestui fapt. În consecință, cel de-al doilea mandat de cinci ani al lui Vărşăndan, care conduce teatrul din 2007, s-a încheiat la 31 octombrie 2017”, transmit reprezentanții TGST.

Lucian Vărşăndan, licenţiat în Litere şi Drept al Universităţii de Vest din Timişoara, la TGST din 1999. În 2007, la 31 de ani, a devenit directorul teatrului, postură din care s-a preocupat deopotrivă de promovarea imaginii acestuia în peisajul teatral naţional şi de consolidarea calităţii producţiilor artistice. Pe perioada directoratului său, la TGST au fost invitaţi importanţi creatori din ţară şi străinătate, cum sunt regizorii Radu Afrim, László Bocsárdi, Alexandru Dabija, Alexander Hausvater, Yuri Kordonsky, Radu Alexandru Nica, Silviu Purcărete, Volker Schmidt, Gábor Tompa şi Niky Wolcz, scenografii Dragoş Buhagiar, Judit Dobre-Kóthay şi Helmut Stürmer, muzicienii Peter Oschanitzky şi Vasile Şirli, actorii Miklós Bács şi Sorin Leoveanu, coregrafii Florin Fieroiu şi Răzvan Mazilu şi mulţi alţii.

În luna aprilie au fost evaluați toți managerii instituțiilor culturale aflate în subordinea PMT. Ioan Coriolan Gârboni, de la Filarmonica Banatul, și Pavel Dehelean, de la Casa de Cultură, au luat 10. Balazs Attila, de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, și Lucian Vărșăndan, de la Teatrul German, au fost notați cu 9.88. Pe 25 0ctombrie, comisia specială a evaluat proiectul de management depus de Balazs, care a primit nota 10. Am încercat să obținem și o declarație oficială din partea reprezentanților Primăriei Timișoara, dar, până la ora redactării acestui material, nu am reușit.

UPDATE: Viceprimarul Dan Diaconu spune că întârzierea este cauzată de unele schimbări în legislație și că situația este analizată la nivelul PMT. „Întârzierea în analiza proiectului de management este legată de interpretarea unor prevederi ale OUG 189/2008 privind managementul instituțiilor de cultură, față de care se așteaptăpuncte de vedere ale unor departamente din PMT. Din punctul meu de vedere, Teatrul German a crescut enorm în perioada în care a fost condus de Lucian Vărșăndan, premiile și calitatea prestației artistice fiind doar o parte din indicatorii care să dovedească acest lucru. Mi-am exprimat de mai multe ori aprecierea pentru actul de management și sper să găsim soluțiile pentru a continua împreună excelentul proiect al teatrului de limbă germană în Timișoara”, a declarat, pentru deBanat.ro, Diaconu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

3 ore ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

3 ore ago

La pasajul de la strada Polonă se va amenaja un drum provizoriu pe durata reabilitării

În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada…

5 ore ago

Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…

În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit…

5 ore ago

Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, extrem de aglomerat. Peste 17.000 de persoane au beneficiat de investigații gratuite în 2025

De la consultații de rutină și investigații de diagnostic, până la servicii complexe integrate de…

5 ore ago

Culiță Chiș a ajuns șef la Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Timiș

Consiliul Județean Timiș a numit un nou director la Direcția de Drumuri, Transport și Mediu.…

5 ore ago