Primăria Timișoara se pregătește de o nouă demolare a câteva zeci de garaje din zona Soarelui. Lucrarea care urmează să fie făcută pe strada Aștrilor va fi declarată de utilitate publică, iar despăgubiri vor primi numai proprietarii care au înscris acest drept în acte.
Municipalitatea vrea să amenajeze, anul viitor, zona ocupată de garaje de pe strada Aștrilor, în imediata apropiere a Bd. Rebreanu, lângă biserică. Aici vor fi făcute aproape 90 de noi locuri de parcare, însă pentru ca ele să devină realitate, trebuie demolate mai multe garaje. Pe ordinea de zi a viitorului plen se va afla un proiect privind „declararea ca fiind de interes public local a lucrărilor ce urmează a se realiza pe terenul din Timișoara, str. Aștrilor”. „Evoluţia parcului auto în perioada 1990 şi până în prezent a făcut imperioasă nevoia modernizării pentru o mai buna funcţionalizare a mai multor străzi şi zone din Municipiul Timişoara printre care se numără şi locaţia situată în str. Astrilor (…) Având în vedere faptul că pe terenul pe care se realizează investiţia arătată mai sus sunt realizate construcţii provizorii de tip garaje, se impune dedicarea acestui spaţiu pentru racordarea platformelor de parcare la reţeaua stradală existentă în zonă, amenajarea de alei şi trotuare, precum şi lucrări de canalizare privind colectarea şi deversarea apelor meteorice de suprafaţă în reţeaua de canalizare a oraşului. În acest scop se impune împuternicirea Comisia de negociere cu terții, pentru a negocia cu proprietarii garajelor eventualele despăgubiri, în situația în care aceștia au înscrise în Contractul de concesiune/închiriere clauze de despăgubire”, se arată în proiectul de hotărâre.
În luna octombrie, primarul Nicolae Robu spunea că amenajările dintre blocuri ar merge mult mai repede, dacă unii proprietari de garaje ar înțelege de bună voie să renunțe la aceste construcții în care țin orice, mai puțin mașinile. v„Vă rog pe toți, stimați timișoreni, să înțelegeți că nu va fi scăpare până la urmă pentru niciun garaj (…) Nimeni nu a câștigat în instanță și nici nu o să câștige nimeni, nu are cum. Garajele sunt pe domeniul public, există clauze care stabilesc foarte limpede ca atunci când e nevoie să fie eliberat terenul, proprietarii de garaje au obligația să elibereze. Dăm despăgubire pentru cei care este prevăzută în contract o astfel de clauză, dar dacă nu este prevăzută în contract nu avem cum, că vine Curtea de Conturi și ne obligă să recuperăm banii. Nu facem prostii”, spunea edilul. În perioada 2012-2016 au fost demolate 176 de garaje. Proprietarii a 50 dintre ele au primit și despăgubiri, în valoare de 2.000 de euro per bucată.
SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la…
„De Crăciun ne-am luat raţia de libertate” era un celebru mesaj/slogan al Revoluţiei din 1989. O…
Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea…
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel,…
Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit…
Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul…