Pe val. BC SCM Timişoara traversează o perioadă excelentă. După victoriile cu adevărat mari de la Oradea şi Galaţi, joi seară, trupa pregatită de Tudor Costescu a trecut de SCM Craiova cu 107-95.
Cele două grupări s-au întâlnit şi în primul tur din Cupa României, bănăţenii mergând mai departe după ce au învins afară, dar au pierdut acasă. Şi de această dată meciul a fost peste aşteptări, cu două echipe bune, cu procentaje respectabile pentru un meci de primă ligă. Bănăţenii au beneficiat de o bancă mai bună şi, per total, de o evoluţie excelentă a întregii echipe, care duce momentan BC SCM pe primul loc în Ligă. Concluzionând, BC SCM Timișoara a învins pe SCM Universitatea Craiova cu scorul de 107-95 (25-32, 29-20, 25-20, 28-23), după un meci dominat de violeţi, care au avut un maxim de +14 puncte în acest joc. Impresionantă a fost cifra de la aruncările de două puncte, gazdele având 76% procent la reuşită, 32 din 42 de aruncări atingându-și scopul.
De la BC SCM Timișoara s-au remarcat Milos Komatina – 23 puncte (3×3), 7 recuperări și două pase decisive, Octavian Popa Calotă – 23 puncte (1×3), 7 recuperări și 8 pase decisive și Mladen Jeremic – 21 puncte (2×3), 3 recuperări și 4 pase decisive. Marcatorii oltenilor au fost Martinic – 23 puncte (4×3), 3 recuperări și 6 pase decisive, Ivan Siriscevic – 22 puncte (3×3), 3 recuperări și 3 pase decisive și Nemanja Aleksandrov – 14 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive.
Într-un alt meci disputat joi în Sala „Constantin Jude”, dar în campionatul feminin, CS SCM Tmișoara s-a impus în duelul cu vicecampioana Universitatea Cluj, scor 61-56, pe sferturi: 18-13, 18-16, 16-16 și 9-11. Formația violetă urcă provizoriu pe locul 4, cu 14 puncte după 4 victorii și 6 înfrângeri. (sursa foto: https://www.facebook.com/bcscmtimisoara)
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…