Categories: Economic

Piata constructiilor rezidentiale, in crestere puternica in Banat

După ce în septembrie s-a înregistrat o scădere semnificativă a autorizaţiilor de construcţii eliberate, în octombrie, regiunea Vest urcă pe primul loc în acest top. Interesul investitorilor a urcat brusc, iar într-o singură lună au fost solicitate şi obţinute 510 aprobări pentru ridicarea de clădiri rezidenţiale.

Cine se gândeşte la o nouă casă sau un apartament într-un bloc proaspăt ridicat va avea în curând din ce să aleagă: faţă de octrombrie 2016, au fost eliberate cu 209 autorizaţii mai multe în acest an, iar de asemenea faţă de luna precedentă, creşterea a fost de 137 de autorizaţii. Timişul este cea mai importantă piaţă pentru construcţiile rezidenţiale, aici fiind aproape trei sferturi din totalul şantierelor. În prima jumătate a anului au fost livrate beneficiarilor 1.509 noi locuinţe. Numărul ar fi fost probabil mai mare dacă firmele implicate în construcţia unor noi blocuri, dar şi furnizorii de utilităţi ar fi racordat locuinţele la acestea. „Apartamentul e gata, e nou, frumos, dar nu are canalizare şi energie electrică. Aștept de câteva luni, fără curent unde să te muţi”, ne spunea un timişorean proprietar al unui apartament într-un bloc nou. El spera să se mute înainte de sărbătorile de Crăciun, dar lipsa curentului în noul apartament va face ca el să îşi petreacă şi acest revelion în locuinţa închiriată în cartierul Soarelui.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

2 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

3 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

3 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

3 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

4 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

4 ore ago