Noul cartier ISHO, aflat în inima Timișoarei, începe să se dezvăluie, iar conceptul prinde viață. Prima clădire rezidențială a fost dată în folosință, spațiile publice de la bulevardul Take Ionescu schimbă fața întregii zone, iar zonele pietonale și piațetele interioare prind contur. ISHO devine un punct de reper important pentru Timișoara și articulează întreaga zonă…
Apartamentele din Timişoara s-au scumpit în 2019 cu peste cinci procente
Preţurile locuinţelor din Timişoara s-au majorat în 2019 cu valoare procentuală mai mică decât media naţională. Tendinţa generală a fost de creştere, atât la nivel local, cât şi la nivelul întregii ţări, în capitala Banatului plusul depăşind cinci procente. Datele celor de la imobiliare.ro arată că pe parcursul anului trecut, prețurile apartamentelor, la nivel naţional,…
Preţurile apartamentelor vechi de pe piaţa imobiliară din Timişoara cresc, la cele noi sunt în scădere
Piaţa imobiliară timişoreană începe să urmeze direcţia dictată de cea la nivel naţional. Luna septembrie a adus o mică creştere a preţurilor solicitate la nivel naţional, iar cele din capitala Banatului a înregistrat un plus aproape identic, surpriza fiind scăderea celor practicate la locuințele noi. Dacă luna august a adus, probabil stimulată şi de sosirea…
Studenţii urcă din nou nivelul chiriilor din Timişoara. Apartamentele cu două camere, cea mai mare creştere
O garsonieră se închiriază, în medie, la Timişoara, cu suma de 200 de euro, la fel ca în urmă cu un an. Creşteri semnificative au avut loc la apartamentele cu două camere, începerea anului universitar urcând preţurile practicate. Revenirea studenților a dus la o mică creştere a chiriilor practicate la apartamentele din marile centre universitare.…
Până în 2020, ANL construiește aproape 90 de apartamente în Giroc. A fost semnat contractul
Aproape 90 de locuințe de închiriat, până la finele anului 2020. Este promisiunea făcută de președintele CJ Timiș, Călin Dobra. Acestea vor fi ridicate, de ANL, în Giroc, pe un teren pus la dispoziție de CJ Timiș.
Vin studenții, cresc chiriile. Timișoara e însă mai accesibilă decât Clujul
Marile orașe se pregătesc de venirea studenților. Cererea pe piața închirierilor de apartamente a început deja să crească. O analiză realizată de Imobiliare.ro arată că, la jumătatea lui 2018, chiriile medii sunt vizibil mai mari decât în perioada similară a anului trecut, recordul fiind la Cluj-Napoca.
Scumpirile locuințelor încetinesc pe fondul scăderii cererii și numărului de tranzacții
Cel mai recent raport de piață realizat de Analize Imobiliare, platforma lansată și susținută de Imobiliare.ro, confirmă previziunile cu privire la încetinirea ritmului scumpirilor pe segmentul rezidențial.
Ai putea să-ți ții câinele în casă fără să ceri acordul tuturor vecinilor din jur. Ce propun doi consilieri locali
Pentru timișoreni ar putea fi mai simplu să țină în apartament un câine sau o pisică. Ar putea, dacă vor fi de acord consilierii locali, să nu mai aibă nevoie de aprobarea tuturor vecinilor.
Prețul apartamentelor în Timișoara a scăzut puțin. Clujul e cel mai scump oraș din țară
În luna aprilie, prețurile apartamentelor în Timișoara au scăzut ușor față de luna precedentă. Astfel, de la 1.187 de euro pe metru pătrat în luna martie, în aprilie prețul mediu a fost de 1.182, ceea ce înseamnă o scădere de 0,4 procente.
Timisoara, in topul scumpirii apartamentelor in luna martie
Prețul apartamentelor, atât noi, cât și vechi, din Timișoara a crescut în luna martie față de februarie cu o medie 1,8%. Cu această scumpire, Timișoara se află pe primul loc dintre orașele mari din România în ceea ce privește aprecierea prețului la imobiliare.
Specialistii in imobiliare: Programul Prima Casa a ajuns sa creeze monstri
În cadrul ediției naționale a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare (CPI), organizată de Imobiliare.ro, a avut loc o conferință moderată de jurnalistul Moise Guran, principale teme abordate fiind noile dezvoltări de locuințe, construcțiile verzi, dar și programul Prima Casă. Principal idee a fost că nu există niciun scenariu potrivit căruia cererea de locuințe va stagna în următorii zece ani.
Schimbare pe piata imobiliara: la Timisoara se ieftinesc apartamentele vechi si se scumpesc cele noi
În prima lună a acestui an, prețurile medii solicitate pentru apartamentele puse la vânzare, atât noi, cât și vechi, au continuat să crească. La această concluzie a ajuns o analiză a site-ului Imobiliare.ro, primul și cel mai accesat portal specializat în imobiliare la nivel național.
Timisoara, in urma Iasiului si a Brasovului la chirii
Peste 1.500 de locuinţe erau scoase la închiriere pe imobiliare.ro în Timişoara, iar statistica demonstrează că oferta este puternic legată de debutul anului universitar şi şcolar. Numărul ofertelor a scăzut semnificativ faţă de trimestrul trei.
Circumvalatiunii, zona din Timisoara in care apartamentele s-au scumpit cel mai mult
Preţul apartamentelor din Timişoara a avut cea mai mică creştere în ultimele trei luni ale anului 2017, în comparaţie cu restul marilor oraşe din România. La finele lui 2017, preţul mediu pe metru pătrat a ajuns la 1.120 de euro, mai mare cu 0,9% faţă de cel de la finalul trimestrului 3, arată datele Imobiliare.ro.
Anul 2017 a scumpit apartamentele. Ce efect a avut programul Prima Casa
Anul 2017 a fost unul bun pentru cei care au investit în imobiliare şi au scos la vânzare un apartament sau o casă, dar mai puţin plăcut pentru cei care au achiziţionat o proprietate. Preţurile au crescut, probabil ca urmare a creşterii veniturilor, dar şi a relaxării condiţiilor de creditare din partea băncilor.
Piata constructiilor rezidentiale, in crestere puternica in Banat
După ce în septembrie s-a înregistrat o scădere semnificativă a autorizaţiilor de construcţii eliberate, în octombrie, regiunea Vest urcă pe primul loc în acest top. Interesul investitorilor a urcat brusc.
Un mare dezvoltator imobiliar vrea sa se extinda la Timisoara: Dezvoltatorii locali nu fac fata
Deținătorul complexului rezidențial Greenfield din București vrea să se extindă la Timișoara. Impact Developer & Contractor caută să cumpere teren în orașul de pe Bega, pentru a construi apartamente.
CJ Timis are de renovat 60 de apartamente pana in 2020. Jumatate ii raman in patrimoniu
Cu 1,7 milioane de euro, până în 2020, CJ Timiș va avea în proprietate încă 30 de apartamente. La fel de multe vor ajunge în administrarea Ministerului Apărării Națiomale. Toate se află într-un bloc de pe strada Matei Millo, pe care Județul l-a preluat în patrimoniu.
Apartamentele si casele sunt mai scumpe in ultimul trimestru din 2017
Epuizarea fondurilor disponibile prin programul „Prima Casă”, dar şi creşterea dobânzilor la credite influenţează decisiv preţurile locuinţelor româneşti, arată o analiză a Imobiliare.ro. Ultimul trimestru din 2017 a adus o creştere de preţ mediu a metrului pătrat de locuinţă.
La Timisoara, apartamentele vechi sunt in continuare mai scumpe decat cele noi
Zona unde sunt construite, numărul mare de unităţi locative nou construite, conectarea slabă a proprietarilor de apartamente vechi la realitatea pieţei: toate acestea fac preţurile apartamentelor vechi să fie mai mari decât cele ale apartamentelor noi.