Categories: EconomicUltima ora

Centura de Sud, inca o amanare! Contestatiile tin pe loc Timisoara

Încă un termen pentru anunțarea constructorului Centurii de Sud! Cel de 15 ianuarie a venit și a trecut, astfel că noua dată limită este 28 februarie. Sunt 12 oferte care trebuie analizate, însă și de această dată de vină sunt contestațiile.

Documentația pentru tronsonul sud al variantei ocolitoare a Timișoarei a fost „urcată” pe SEAP în luna aprilie 2017, cu termen inițial de depunere a ofertelor pe 8 iunie 2017. Au fost nu mai puțin de cinci amânări și, la cum arată lucrurile, tot acolo ne îndreptăm și în ceea ce privește anunțarea câștigătorului. Primul termen a fost finalul lui octombrie 2017, apoi 15 decembrie 2017, urmat de 15 ianuarie 2018. Acum așteptăm finalul lui februarie! „Termenul a fost prelungit până pe 28 februarie, la ora 18. În această fază a evaluării au fost depuse încă două contestații. Din păcate, aceasta este legislația și nu avem ce face. Pe noi ne încurcă cel mai tare amânările succesive, dar nu putem face nimic. Repet, aceasta este legea”, a precizat, pentru deBanat.ro, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Au fost depuse 12 oferte, după cum urmează:

  • Alsim Alarko Sanay Tesisleri Ve Ticaret AS
  • asocierea Comsa, SAU – Aldesa Construcciones SA
  • Danya Cebus Rom SRL
  • asocierea Elf Road SRL – RPA SRL – Aleandri SPA
  • asocierea ICM SPA – SC Tancrad SRL – Impresa di Construzioni ING E. Mantovani SpA
  • asocierea Max Boegl Romania SRL – Max Boegl Stiftung & co KG – Tehnocer SRL
  • Porr Construct SRL
  • asocierea PST Group JSC – SC PST Construction Works SRL – SC Alpenside SRL
  • asocierea Sinohydro Corporation Limited – SC Nord Vest Infrastructură și Servicii SRL
  • Societa Italiana per Condotte D’Acqua SPA
  • Tirrena Scavi SPA Italia
  • asocierea Trameco SA – Vahostav SK – SC Construcții Erbașu SA – SC Grafic Tends SRL.

În proiectul de buget al Ministerului Transporturilor, depus la Senat, pentru Centura de Sud va fi alocată, în 2018, suma de 11,9 milioane de lei, din valoarea totală estimată de 359,062 milioane de lei. Șoseaua va avea 25,4 kilometri, include 3 poduri și 9 pasaje și va avea o singură bandă pe sens, pentru că, susțin specialiștii CNAIR, nivelul traficului nu justifică, din punct de vedere economic, câte două benzi. În martie 2017, președintele PSD, Liviu Dragnea, declarat, la Timișoara, că, „dacă nu se reușește desemnarea unui proiectant-executant pentru centură până la sfârșitul anului 2017, înseamnă că pierdem timpul pe la București. Dacă nu avem asta, atunci chiar nu are rost”…

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

40 de minute ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

2 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

5 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

5 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

6 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

7 ore ago