Categories: Primăria Timişoara

City Cardul pentru turisti e inca departe la Timisoara. Primaria n-a facut niciun demers

Vorbim despre sutele de mii de turiști care vor veni la Timișoara în următorii ani, dar City Card, care să le facă viața mai ușoară, nu facem. Un proiect pe această temă e depus de șapte luni, însă n-a ajuns încă pe ordinea de zi a plenului CL. A fost prea mult de lucru, spune primarul Nicolae Robu.

Turiștii care ajung la Timișoara ar putea beneficia, la fel ca în multe din orașe din Europa, de carduri speciale pe care le-ar putea folosi atât pentru transportul în comun, cât și pentru intrarea la diverse instituții culturale sau pentru a mânca în restaurante și cafenele. Totul, cu reduceri. Propunerea a fost lansată inițial în iunie 2015, de consilierul liberal Ștefan Sandu. În iulie 2017, acesta anunța că a depus, alături de colega sa Adelina Tîrziu, un proiect de hotărâre de consiliu local pe această temă. Conform propunerii liberalilor, pachetul Timișoara City Card, destinat turiștilor ar trebui să conțină facilități precum transport în comun pe toate mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului Timișoara pe perioada de valabilitate a pachetului (3 zile calendaristice și o săptămână), tarife reduse cu 50% la obiective turistice din subordinea Primăriei Timișoara, reduceri de preț ale biletelor la instituții de spectacol de pe raza municipiului Timișoara, reduceri de preț pentru produse sau servicii achiziționate de la parteneri privați ai pachetului Timișoara CityCard și acces gratuit la sistemul public de închirieri biciclete.

La șapte luni de când proiectul a fost depus, el n-a ajuns încă pe ordinea de zi a plenului CL. Primarul Nicolae Robu spune că a fost foarte mult de lucru și n-a fost una dintre priorități. „O să avem City Card, dar sunt foarte multe demersuri de făcut. N-aș putea să vă spun care este stadiul acum, presupun că nu am progresat. Au fost foarte multe lucruri și ele trebuie prioritizate. Acel City Card va fi foarte util în perioada următoare, pe măsură ce avansăm în timp. Simpla deținere a City Cardului deocamdată nu-ți oferă foarte multe servicii. Noi trebuie să însoțim introducerea City Cardului de o mulțime de alte măsuri, astfel încât el să fie cu adevărat util, așa cum este în orașele care au făcut asta. Ne vom inspira din experiența tuturor celor care au introdus acest card. În 2018 vom avea acest card”, declară acum edilul, fără a avansa vreun termen. City Cardul este ceva obișnuit în orașele europene: îl cumperi și ai pe el tot, de la transport în comun, până la taxe la muzee. Unele orașe din România au adoptat deja acest model: Clujul, Oradea sau Bucureștiul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

15 minute ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

45 de minute ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

2 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

3 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

6 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

6 ore ago