Robu explica de ce la Timisoara se ridica la greu masini: S-a terminat cu duhul blandetii!

Mare grijă unde vă lăsați mașinile, încercați să faceți asta fără să deranjați traficul, pentru că altfel puteți rămâne fără ele, mai ales în centrul Timișoarei. Se ridică la greu, dar nu fiindcă ar exista un plan de amenzi, ci pentru că s-a terminat… cu duhul blândeții! Primarul Nicolae Robu spune că nu mai există înțelegere față de șoferii lipsiți de bun simț.

Fără milă cu șoferii care își parchează mașinile fără să țină cont de reguli! Dacă o bună perioadă de timp nu s-au făcut ridicări, asta și fiindcă legea nu a permis acest lucru, de la începutul anului, Poliția Locală și SDM au luat pe sus deja câteva zeci de autoturisme. Unele voci au pus această „hărnicie” pe seama necesității administrației locale de face bani și din piatră seacă. De fapt, spune primarul Nicolae Robu, e doar un semn că la Timișoara trebuie respectată legea. Până acum, șoferii parcați pe te miri unde se alegeau, în cea mai mare parte, cu autocolante plasate sub ștergătoarele de parbriz, nici măcar lipite. Acum, susține edilul șef, s-a trecut la pasul următor, pentru că s-a constatat că nu merge cu frumosul. „Este ineficientă vorba bună. Nu avem plan de amenzi, nu ne place să dăm amenzi, cu atât mai puțin să ridicăm mașini, dar când vezi că unii sfidează bunul simț, când vezi că unora nu le pasă de neplăcerile pe care le cauzează celorlalți, nu le pasă nici că blochează transportul în comun, nici că blochează accesul mașinilor ISU sau chiar accesul Salvării… Ați reflectat în presă tot felul de astfel de necazuri. Ce poți face atunci? Să mergi la nesfârșit cu duhul blândeții? Nu. S-a terminat perioada când am operat în paradigma blândeții. Acum e o abordare care mi se pare mai eficientă”, a declarat Robu.

Mașinile ridicate sunt transportate în depozitul TimPark de pe Calea Șagului. Dacă ritmul în care au fost săltate vehiculele în primele două săptămâni se păstrează, ar putea fi unele probleme cu… spațiul. Robu crede totuși că timișorenii vor fi mai atenți. „Eu sper să facă față depozitul, în sensul că sper să-și corecteze conduita cetățenii, încât să nu mai fie nevoie să se ridice mașinile. Asta ne dorim. Să se înțeleagă că noi acționăm cu fermitate și să se intre în regulile de civilizație”, a conchis primarul. În cazul în care îi este ridicată mașina, un șofer trebuie să achite către SDM / TimPark suma de 500 lei, la care se adaugă 5 lei pentru fiecare zi în care vehiculul se află în depozitul societății. Dacă ajungeți înainte ca mașina să fie urcată efectiv pe platformă, puteți plăti pe loc 150 de lei. Mașinile ridicate de la începutul anului erau parcate în principal în zona centrală a Timișoarei, unde primăria nu a reușit să construiască o parcare publică de mari dimensiuni, deși acest lucru este promis de vreo 5 ani. Asta nu scuză însă nesimțirea unor șoferi.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

O oră ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

2 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

3 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

4 ore ago

SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți

Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…

7 ore ago

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

o zi ago