Locuri de parcare amenajate nu prea avem, dar avem, în schimb, semne care să amețească șoferii. În zona Pieței Badea Cârțan, și foarte probabil nu e singurul loc, pe același stâlp sunt montate indicatoare care se contrazic între ele în privința parcării. Întrebăm „inteligenții” care le-au montat: ei ce ar face?
Parchezi mașina, că sunt locuri acolo, te uiți pe stâlp la semnul Timpark și aproape că dai SMS-ul de rigoare pentru a scoate banii din „buzunarul” electronic. Te oprești însă când vezi că pe același stâlp ai un indicator care îți interzice parcarea și care îți spune „duios”, printr-o altă plăcuță, că ți se poate ridica autovehiculul. Sub aceste două indicatoare este o „tablă” mare care îți spune că pe același interval poți parca în zona verde. „Acum, care indicator are prioritate? Ăl de sus sau ăl de jos?: Există vreo regulă de parcare simplă de respectare a indicatoarelor în ordinea «cetirii» lor? Citim de sus sau de jos?”, spune Ghiță, un șofer experimentat, care calcă pedala accelerației în limitele admise și parchează în locurile permise. Și alți șoferi sunt dezorientați. Ar lăsa mașina, ar plăti parcarea, dar… dacă le-o ridică cineva? „O șurubelniță cred că ar rezolva soluția”, a spus, în trecere, un mucalit care-și plimba câinele. De montarea de semne de circulație și tot felul de tăblițe indicatoare pentru binele participanților la trafic se ocupă SDM, societate cu acționar majoritar CL Timișoara. Din câte știam noi, firma nu este plătită la număr…
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…
Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…
Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, care are loc pe 2 aprilie, va fi marcată pe…
Un teren degradat din zona Bucovina va fi transformat în spațiu verde în cadrul unei…
La Iulius Town, planetariul a revenit cu noi proiecții speciale pentru întreaga familie. Până pe…
Designul funcțional reprezintă o fuziune între aspectul vizual și cerințele practice ale utilizatorului. Pantofii moderni…