Categories: Primăria Timişoara

Bulevardul Zaicu – Demetriade va avea proiect pana la vara. Cand ar putea incepe santierul

Primul pas pentru bulevardul din spate de la Fructus a fost făcut. S-a găsit o firmă care, în următoarele 100 de zile, va face studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru extinderea la patru benzi a str. Pictor Zaicu – Demetriade. Șantierul va începe abia anul viitor.

În septembrie 2013, primarul Nicolae Robu inaugura trei kilometri de „rută ocolitoare”, din zona Alcatel, către ieşirea spre Lugoj, pe străzile Pictor Zaicu şi Demetriade. „Aceasta va descărca substanţial intersecţiile Mărăşti şi Punctele Cardinale, precum şi bulevardele Take Ionescu şi Simion Bărnuţiu. O parte din această șosea va putea fi folosită şi pentru racordarea Căii Aradului cu zona centrală, cu strada Sfântul Ioan, cu evitarea intersecţiei supraaglomerate Mărăşti”, explica, la vremea respectivă, edilul. Era vorba despre amenajarea străzii Pictor Ion Zaicu, arteră care după interecția de la Calea Aradului își schimbă numele în Aristide Demetriade. Primăria are planuri mari cu această șosea, care va fi extinsă la patru benzi. În luna ianuarie a fost lansată licitația pentru desemnarea unei firme care să facă studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Acum a fost desemnat un câștigător, fiind două firme interesate. Lucrarea a fost adjudecată de SC Path’s Rout SRL, care a venit cu o ofertă de 241.332 lei, cu tot cu TVA, mai puțin decât suma maximă trecută în anunțul de licitație, și anume 364.000 de lei, cu tot cu TVA.

Firma câștigătoare are la dispoziție 100 de zile să execute lucrarea. În 75 de zile trebuie realizate studiul de fezabilitate, care va include valoric toate solicitările şi condiţiile rezultate din avizele şi acordurile de principiu obţinute conform certificatului de urbanism, iar apoi, în alte 25 de zile de la transmitere de către beneficiar, adică PMT, a comenzii, trebuie făcut Proiectul tehnic + detaliile de execuție. Asistenţa tehnică pe parcursul execuţiei şi recepţiei lucrărilor se va desfăşura de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor până la efectuarea recepţiei finale a lucrărilor de execuţie. SF-ul urmează să fie aprobat de consilierii locali și abia apoi, în toamnă sau iarnă, va fi lansată licitația pentru execuție, care va dura și ea câteva luni. Trebuie obținute și diverse autorizații. Va trece o perioadă mare și până la obținerea autorizațiilor necesare. Reprezentanții Direcției Edilitare din primărie trebuie să obțină avize de la CFR, pentru că proiectul prevede și un zid de sprijin a taluzului căii ferate, în zona Fructus. „Intenționăm să facem acolo și un bulevard adevărat. Iată, a venit vremea să facem treabă. Prima etapă este elaborarea SF și a PT. Documentația se va elabora și preda pe etape”, a declarat primarul Nicolae Robu. Șantierul propriu-zis nu va putea fi deschis însă mai devreme de primăvara sau vara lui 2019.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Transfer de senzație! Dublu campion al României și câștigător al Cupei, în alb-violet

Vorbim de cel mai important transfer al anului la Politehnica. Un jucător cu un CV…

50 de minute ago

Descoperire terifiantă! S-a sinucis în apartamentul închiriat

Astăzi, 19 ianuarie 2026, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o…

O oră ago

Transfer util! Un tânăr de 18 ani, cu partide în Liga 2 vine la Politehnica

Întărire la mijloc, dar și „problema juniorului” rezolvată! Mijlocașul Raul Ailenei (18 ani) a semnat…

2 ore ago

Nu scăpăm de nopți cu ger! În Banat, vremea va reintra în normal spre weekend

Săptămâna a început cu o noapte extrem de geroasă în toată țara, iar temperaturile vor…

3 ore ago

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

6 ore ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

6 ore ago