Categories: Social

Fotografii pe gardul Parcului Botanic. 101 portrete semnate Sebastian Tataru si Cristian Tzecu

Vă puteți privi în ochi. Pe dumneavoastră, dacă sunteți printre cei care apar în pozele făcute de doi fotografi celebri ai Timișoarei, sau pe un alt locuitor al urbei de pe Bega. Fotografiile sunt pe gardul Parcului Botanic.

Între 16 februarie și 20 martie puteți vizita Parcul Botanic și puteți viziona expoziția de fotografie „Sunt Aici!”, un proiect care îndeamnă trecătorii să se oprească o clipă și să conștientizeze că fac parte dintr-o comunitate care are nevoie de implicarea fiecăruia. Peste 200 de persoane au fost abordate pe spațiul pietonal care mărginește Parcul Botanic, între sensul giratoriu Mărăști și strada Aristide Demetriade, cu îndemnul de a accepta să se oprească șo să accepte să fie fotografiate. „Toți suntem călători în această viață. Ne intersectăm unii cu alții în fiecare zi. Tot ceea ce facem, ce spunem, ce suntem are impact asupra celorlalți. Cu această expoziție de fotografie vrem să le transmitem timișorenilor că nu suntem diferiți unii de alții, că negarea nu ne exclude din această comunitate. Nu contează ce profesie avem, unde ne-am născut, ce pasiuni avem, atât timp cât trăim în acest oraș suntem împreună. Și așa cum avem responsabilități pentru noi înșine, avem și pentru comunitate. Să ne oprim o clipă și să conștientizăm asta”, a spus Nicoleta Tudor, organizator al expoziției. Expoziția de fotografie cuprinde 101 portrete, fiecare purtând un îndemn precum iubește, visează, colaborează, trăiește, inovează, acceptă, ajută, imaginează, înflorește, respectă, ocrotește, inspiră și altele asemenea. Expoziția de fotografie „Sunt aici!” este un proiect în cadrul Inspire Other Travelers, realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara. Fotografiile au fost realizate de Cristian Tzecu și Sebastian Tătaru. Proiectul poate fi urmărit online aici: https://goo.gl/j4Nhyu și pe pagina de Facebook.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3806″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Prea bătrâni pentru Poliţia Naţională, prea tineri pentru Poliţia Locală?

Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

15 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

22 de ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

22 de ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

22 de ore ago