Categories: PartideUltima ora

Robu a cedat in fata primarilor „rebeli”. Gest marlanesc la adresa lui Coifan

BPJ al PNL Timiș urma, joi seară, să discute sancțiunile la adresa a trei primari, găsiți „vinovați” că nu-i ridică osanale președintelui Nicolae Robu. În cele din urmă, sancțiunile nici măcar n-au fost puse pe tapet, se pare în urma unui telefon primit de Robu de la Ludovic Orban. Seara n-a fost lipsită de incidente, Robu având un gest de bădăran la adresa lui Viorel Coifan.

Pe motiv că ar fi dat declarații în presă la adresa președintelui Nicolae Robu, primarii Dănuț Groza – Sânnicolau Mare și Alin Nica – Dudeștii Noi, iar ulterior Petre Roman – Deta, au fost convocați joi seara la judecata Biroului Politic Județean al PNL Timiș pentru a fi sancționați, eventual chiar cu excluderea din partid. Spre surprinderea urâtă a lui Robu, cei trei „acuzați” au venit la ședință însoțiți de 20 de primari din județ. La aceasta se adaugă o rezoluție adoptată în unanimitate în seara precedentă de TNL Timiș, prin care s-a cerut conducerii de la seniori să nu treacă la nicio sancțiune la adresa edililor.

Ședința a fost extrem de tensionată, ea demarând cu un episod jenant. Văzându-l pe consilierul județean Viorel Coifan, fost președinte timp de opt ani al PNL Timiș, Robu i-a cerut să părăsească sala fiindcă nu ar fi membru BPJ. În paranteză trebuie spus că la ședințele BPJ participă, deși nu sunt membri, Ionuț Nasleu și Cătălin Iapă, consilierii de la primărie. În semn de solidaritate cu Coifan, toți cei 20 de primari au părăsit sala, gest la care Robu nu s-a așteptat. El a mers totuși după ei, rugându-i să se întoarcă. După vreo 20 de minute de parlamentări în fața sediului și în văzul trecătorilor, toți s-au întors în sală. A urmat un discurs de mai bine de o oră, în care Robu s-a lăudat cu realizările sale, iar apoi au început dezbaterile.

Dănuț Groza și Alin Nica au făcut un drastic rechizitoriu la adresa lui Robu, reproșându-i modul în care conduce filiala. Groza a venit cu argumente că demiterea sa din funcția de președinte al PNL Sânnicolau Mare a fost nestatutară. Ambii i-au spus că nu l-au calomniat niciodată în presă, ci doar au avut reacții la unele decizii și declarații ale lui Robu. Cei doi i s-au adresat lui Robu tot timpul cu titulatura de „președinte contestat”, fiindcă există la București o contestație încă nerezolvată a alegerilor din vara anului trecut. „Trăiți într-o realitate paralelă. Noi vă spunem adevărul în față, nu ca trepădușii pe care-i aveți în jur și pe care i-ați plătit cu tot felul de sinecuri”, i-a spus la un moment dat Nica lui Robu, iar acesta a început să-și facă cruci: „Dumnezeule, ce aud!”. „Nu-L băgați pe Dumnezeu în discuția asta”, i-a tăiat-o scurt Nica.

Robu a mai spus că el n-a vrut niciodată excluderea primarilor, dar toți membrii BPJ au cerut acest lucru, iar el s-a împotrivit. „Vă suntem veșnic recunoscători, dle Robu, deci ceilalți sunt vinovați, nu dumneavoastră. Totdeauna alții sunt vinovați, niciodată dumneavoastră (…) Proștii nici măcar nu cunosc Statutul. Cei cu funcții la nivel național nu pot fi excluși decât de Biroul Permanent Național”, a mai spus Nica, făcând trimitere la faptul că atât el, cât și Dănuț Groza, sunt în conducerea Ligii Aleșilor Liberali, el fiind chiar prim-vicepreședinte. De altfel, propunerea de sancționare nici măcar n-a mai fost pusă în dezbatere. Potrivit unor surse din partid, în dimineața zilei de joi, Ludovic Orban l-a sunat pe Robu și i-a cerut să-și bage mințile în cap în privința sancționării primarilor.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

11 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

14 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

15 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

19 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

19 ore ago