Categories: SocialUltima ora

Tir de-a latul, la Pasajul Jiul, unde stau de paza 24 ore din 24 politistii locali

Avem polițiști locali care stau non-stop de pază la Pasajul Jiul și… la ce folosesc? Vineri seară, un șofer de tir a ajuns de-a latul pasajului, la doi pași de postul de „supraveghere” al agenților.

Șoferii care au avut drum vineri seară pe la Pasajul Jiul au avut parte de un „spectacol” în toată regula. Asta, după ce un tir a ajuns efectiv de-a latul șoselei, șoferul fiind ulterior direcționat să întoarcă. Se întâmplă, pot spune cârcotașii, nu numai la noi sunt „bizoni” în trafic. Adevărat, însă, din ianuarie, polițiștii locali au un post fix la Pasajul Jiul, tocmai pentru evitarea unor situații de acest gen. „Există 24 de ore din 24 un post fix la Pasajul Jiul, pentru că unii șoferi de tir sunt absolut iresponsabili. În prima săptămână după ce am înființat acest post fixau fost sancționați 21 de astfel de șoferi de tiruri care au vrut să treacă prin pasaj, deși au interdicție prin gabarit”, declara, acum câteva săptămâni, primarul Nicolae Robu. Vineri seară, polițiștii locali și-au dovedit din plin eficiența…

Imaginile cu tirul de-a latul pasajului au fost publicate pe grupul Info Trafic Timiș, iar comentariile au fost pe măsura „isprăvii”. „Cum a ajuns tirul până acolo să se chinuie să întoarcă înainte de pasaj, când ei (polițiștii locali – n.r.) stau toată ziua în mașină înainte să înceapă scuarul, era mult mai ușor să întoarcă tirul dacă nu trecea de scuar și de fosta benzinărie” sau „Păcat de banii statului… rău zis banii statului, banii noștri, că se duc pe salariile altora inapți pentru munca pe care o prestează” au fost doar două dintre ele.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

14 minute ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

3 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

4 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

8 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

8 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

9 ore ago