Categories: Economic

UVT ajuta micii antreprenori. Are de impartit 10 de milioane de euro

Universitatea de Vest din Timișoara îi ajută pe cei care vor să pornească o afacere. cum cei care vor să-și facă un „business” sunt sătui de sfaturi și au nevoie de bani, universitatea le va satisface tocmai această nevoie.

Se acordă subvenții de până la 40.000 de euro pentru o afacere și sunt sprijinite persoanele care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă, șomerii, persoanele inactive, inclusiv studenții. Finanțările nerambursabile se derulează pe cinci proiecte finanțate din fonduri europene și derulate de Universitatea de Vest, prin intermediul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020. Aceste persoane trebuie doar să intenționeze să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban și să aibă reședința sau domiciliul în mediul rural sau în cel urban, în județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara sau Timiș. „Avem o experiență considerabilă în ceea ce privește accesarea fondurilor europene. Câștigarea unei sume de 10 milioane de euro pe acest program nu este deloc întâmplătoare. Performanța este meritul întregii echipe de la UVT. Avem posibilitatea să finanțăm 200 de afaceri, inclusiv pentru planuri de afaceri inițiate de studenții noștri. Mai mult decât atât, le oferim pregătirea necesară astfel încât afacerile propuse de ei să aibă cele mai bune șanse să reușească”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Situația proiectelor privind sumele obținute și numărul de afaceri care vor fi finanțate:
Atelierul de antreprenori: 9,1 milioane de lei, 38 de afaceri finanțate
Susținerea și Motivarea Antreprenorilor Responsabili și Talentați – SMART Start Up: 12,9 milioane de lei, 52 de afaceri finanțate
Stimularea spiritului antreprenorial în randul tinerilor din Regiunea de Vest – Start Smart: 8,89 milioane de lei, 36 de afaceri finanțate
– Start Up Banat: 8,7 milioane de lei, 35 de afaceri finanțate
Program integrat de stimulare a antreprenoriatului în mediul urban din Regiunea Vest: 8,1 milioane de lei

Toate detaliile despre proiectele menționate mai sus sunt disponibile aici.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

48 de minute ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

52 de minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago