Ce-ți poți dori mai mult, ca șofer, într-o zi de martie cu cod galben de zăpadă, decât ca în față să-ți apară, pe autostradă, o mașină pe contrasens? S-a întâmplat vineri, pe A1, când un arădean a decis, probabil, că are nevoie de senzații tari.
Timișul este sub cod galben de ninsori abundente, care va expira abia după ora 15. De altfel, la Timișoara, ca și în tot vestul României, ninge încă de joi seară, iar stratul de zăpadă este deja unul consistent. Pe șosele se circulă în condiții de iarnă, mai ales că vizibilitatea este redusă, iar șoferii trebuie să fie și mai atenți, pentru a evita producerea unor accidente. Cei de la DRDP anunță că în Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara s-a acționat, noaptea trecută, cu 142 de autoutilaje și au fost răspândite aproape 1.400 de tone de material antiderapant și soluție de clorură de calciu. Puteți afla care este starea drumurilor naționale și a autostrăzilor din vestul țării de aici sau sunând la dispecerat, la numărul de telefon 0256-246.620. Și totuși… În aceste condiții extreme, șoferii care s-au deplasat vineri dimineață pe A1, Timișoara – Arad, au avut parte de o surpriză. Și nu una plăcută. Un Renault Clio cu numere de înmatriculare de Arad circula pe… contrasens! Ce căuta acolo e greu de spus, dar șoferul sigur nu crede în superstiții, având în vedere că e vineri și tot are număr de înmatriculare cu 13… Fotografia a fost postată pe Facebook de un alt conducător auto, șocat de ceea ce vedea.
“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…
SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…