Încurcate rău sunt căile electoratului român și e foarte greu de descâlcit cam ce gândesc românii când pun ștampila pe buletin. Asta dacă gândesc, fiindcă, de multe ori, votul nu-i decât un reflex condiționat a la Pavlov de ajutorul social dat de primari sau micii, berea și plasele cu făină și ulei. Și nu mă refer neapărat aici la puhoiul de lume care, la ultimele alegeri parlamentare, a dat buzna să voteze cu PSD. Că acolo există și câteva motivații, în afară de amintitele ajutoare sociale și plase cu bucate. PSD a avut un program frumos ambalat, cu care a luat ochii la multă lume. Frumos în sensul că a fost plin de promisiuni care de care mai aberante, pe care niciun om zdravăn la cap nu le putea crede. „Dar măcar jumătate să le îndeplinească și tot n-ar fi rău”, au gândit cei care au votat PSD conștienți că sunt mințiți.
Uite însă că și acum, când mai toate promisiunile au rămas pe hârtie, PSD stă tot bine în sondaje. Dar și acest lucru este explicabil, fiindcă românii sunt un neam extrem de răbdător. Că doar mămăliga rar de tot explodează. Ce îmi este însă greu de înțeles este scorul bun din sondaje pe care îl are ALDE, roata de la căruța PSD. La fel, și faptul c-a avut un scor de peste cinci procente la alegeri, care să-i permită accesul în parlament. Cu ce s-au remarcat, de fapt, ALDE și Călin Popescu Tăriceanu până acum? Cine știe de vreun proiect, o idee, orice fel de inițiativă ALDE? În afară de sloganul „Jos DNA!” și povestea spusă la nesfârșit cu drepturile și libertățile infractorilor. Pardon, am uitat de o tentativă eșuată, venită chiar din partea președintelui ALDE Timiș, prin care să se facă o lege potrivit căreia parlamentarii să nu mai stea la cozi. (Că tocmai ce fusese prins Tăriceanu ocolind o coadă la permise auto.) Și apoi încă o inițiativă prin care să fie dezincriminată mărturia mincinoasă. Exact, faptă de care este acuzat același Tăriceanu. Adică niște mize mărunte și personale. Ăsta este ALDE! În rest, e un partid de o slugărnicie pe alocuri obscenă în fața PSD. Și atunci de ce să votezi sluga (ALDE), când poți vota direct stăpânul (PSD)?
Cât privește șeful formațiunii, Călin Popescu Tăriceanu, care mai nou are veleități de președinte al României, ce poți să spui? Că e un campion al stupidităților spuse cu morga unui savant? Că e omul care atunci când criza se prăvălea peste România susținea una și bună că „economia duduie”? Pretext pentru a face cheltuieli absurde, chiar criminale de la buget. De altfel, Tăriceanu e premierul liberal care a încărcat într-un mod absolut grotesc aparatul de stat. Chiar și acum România plătește erorile de atunci. Același om, în toamna anului trecut, după majorarea accizelor la carburanți, spunea senin (sau senil?) că n-a văzut nicio creștere a prețului benzinei. Asta din ciclul „Ce vrei, doamnă, să-ți fac hotel?”, cum s-a răstit la o sinistrată din Timiș la inundațiile din 2005. Și mai recent, în antologia inepțiilor marca Tăriceanu, a venit afirmația „De inflație n-a murit nimeni”. Era după ce tocmai s-a anunțat că rata inflației în România este de trei ori mai mare decât media pe Uniunea Europeană. E adevărat, doar economia poate muri din cauza inflației, nimic altceva. În fine, marți, același Tăriceanu se întreba mirat de la tribuna Parlamentului care este diferența dintre oamenii politici catre făceau Unirea României cu Moldova în urmă cu 100 de ani și politicienii de azi. Diferență minoră, cam ca de la Ion I.C. Brătianu la Vasilica Dăncilă. Ca să nu mai spun că este omul care l-a propus și îi ține spatele tristei figuri de la Ministerul Justiției, Tudorel Toader alias „tătuca borfașilor”.
Întreaga presă anti-guvernamentală a pornit de ceva timp un război, pe alocuri isteric, cu șeful PSD, Liviu Dragnea. Departe de a-i lua apărarea celui care ducea morții din Teleorman la vot, dar Tăriceanu este aproape la fel de periculos. Fie și pentru faptul că de la „țărănoiul” din Teleorman nimeni n-avea pretenții sau așteptări. Dar de la scrobitul Tăriceanu, acest slugoi la PSD cu aere de burghez, cândva au existat și așteptări. Care s-au stins însă în „duduitul economiei”. Dar poleiala sa care ascunde un individ găunos încă mai păcălește multă lume, ceea ce e cu adevărat trist.
Pas greșit, dar încă nimic nu este pierdut. Mai există o manșă, dar avem nevoie…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 27.11.2024, unde se vor executa reparaţii…
Primăria Timișoara a primit susținerea consilierilor locali pentru susținerea propunerii de achiziționare a clădirii de…
Câteva sute de persoane, majoritatea tineri, s-au mobilizat, marți seara, în zona zero a Timișoarei,…
Consilierii locali timișoreni au aprobat, marți, propunerea lansată de Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT),…