Categories: Cultura

Garana Jazz Festival, ediția 22. Primele concerte din Poiana Lupului

Pianistul Roberto Fonseca, supergrupul Rymden şi trompetistul Sebastian Studnitzky vin la Gărâna Jazz Festival, dar nu sunt singurele surprize. Întâlnirea de jazz din Munții Banatului are loc între 12 și 15 iulie și puteți face deja planurile de minivacanță.

A 22-a ediție a Gărâna Jazz Festival are loc între 12 și 15 iulie, cu oaspeți din Coreea, Suedia, Cuba, Italia, SUA, Franța, Israel, Germania și Norvegia. Primele nume de pe un line-up care va fi, și în acest an, un mozaic de sunete și stiluri au fost anunțate. Rymden este un nou super-grup din care fac parte trei stele ale jazzului scandinav; pianistul norvegian Bugge Wesseltoft și suedezii Dan Berglund la contrabas și Magnus Öström la baterie. Gărâna Jazz Festival va găzdui unul dintre primele lor concerte. Roberto Fonseca, unul dintre cei mai populari muzicieni ai Cubei și cel mai efervescent pianist al generației sale, revine în România cu o prezență specială la Gărâna. Muzica lui Fonseca e dedicată contrastelor – american jazz, world music, bolero și son cubano într-un singur concert mult așteptat. Solista sud-coreeană Youn Sun Nah, unică prin simplitate și improvizație, vine la Gărâna alături de chitaristul suedez Ulf Wakenius, fost membru în Oscar Peterson Quartet. Apreciat pianist italian al ultimului deceniu, Kekko Fornarelli va fi prezent pe scena din Poiana Lupului alături de membrii trioului cu care a lansat albumul „Abaton”.

După concertul de acum trei ani, la Gărâna revine Stefano Battaglia Trio. Pianistul Stefano Battaglia, contrabasistul Salvatore Maiore și bateristul Roberto Dani au un limbaj doar al lor, marcat de o amprentă emoțională puternică și o stilistică originală. Multiplu premiat al ECHO Jazz, trompetistul și pianistul german Sebastian Studnitzky va prezenta în Poiana Lupului proiectul său KY-organic, rezultatul căutărilor lui artistice din ultimii ani și titlul ultimului său album, lansat în 2017. Trei muzicieni europeni cu personalități complementare vor cânta la Gărâna sub numele Bandes Originales. Violoncelistul francez Vincent Courtois și saxofoniștii Daniel Erdman (Germania) și Robin Fincker (Franța) propun o călătorie liberă și riguroasă în lumea cinemaului cunoscut de noi, un soi de reverie muzicală foarte personală. Violonistul polonez Adam Baldych vine la Gărâna alături de grupul norvegian Helge Lien Trio și saxofonistul Tore Brunborg, cu noul album ”Brothers”, menit să celebreze amintirea fratelui său.

Concertele Gărâna Jazz Festival se vor desfășura în Poiana Lupului, în Biserica Catolică din satul Văliug și Hanul La Răscruce, locul în care a avut loc prima ediție a festivalului, în urmă cu 22 de ani. Mai multe detalii despre cazare, transport și experiența Gărâna sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro. Biletele și abonamentele pot fi cumpărate deja de aici.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

46 de minute ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

4 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

7 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

8 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

8 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

8 ore ago