Categories: Economic

Avem gropi pe sosele cat incape, dar in vestul Romaniei nu asa multe! Unde sunt cele mai praf drumuri din tara

România este o țară cu șosele făcute ciur, dar, conform datelor oficiale, în vestul țării situația nu e așa de rea. Zona de care este responsabilă DRDP Timișoara are… cea mai mică suprafață cu gropi! Recordul este deținut, de departe, de regionalele Brașov și Iași.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că începe lucrările de reabilitare şi „punere în ordine” a drumurilor naționale și autostrăzilor. „În perioada 1 aprilie – 30 iunie, la nivelul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţiile Regionale, se va desfăşura programul de punere în ordine a infrastructurii rutiere la încheierea sezonului rece (reparaţii curente). Tipurile de lucrări de întreţinere curentă cuprind lucrări la partea carosabilă, întreţinerea platformei drumului, toaletări şi igienizări, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului, lucrări privind întreţinerea plantaţiilor rutiere, lucrări de întreţinere curentă a podurilor, pasajelor, podeţelor şi tunelurilor, cât şi lucrări care vizează siguranţa circulaţiei”, transmite compania.

În 2018, CNAIR a alocat pentru programul de reparaţii şi întretinere a autostrăzilor şi drumurilor naţionale aproximativ 120 de milioane de lei. „Reparaţiile periodice, care constau în prinicipal în aşternerea de covoare bituminoase, vor demara în luna iunie 2018, când se vor finaliza procedurile de achiziţii publice aferente”, mai susține compania.

Conform CNAIR, sunt programate, în acest an, lucrări de plombare a gropilor pentru o suprafaţă totală de 619.040 de metri pătraţi, din care au fost realizate până în prezent lucrări de reabilitare pe 24.195 de metri pătraţi. Au rămas de „pus în ordine” 594.000 mp. „Ponderea cea mai mare o vor avea lucrările la partea carosabilă: plombări de gropi, repararea suprafeţelor burduşite, badijonări pe suprafeţele poroase, colmatări fisuri la îmbrăcăminţi asfaltice, dar şi colmatari crăpături şi rosturi la îmbrăcăminţi cu lianţi hidraulici”, mai precizează aceeași sursă. Cele mai mari suprafeţe cu gropi se găsesc pe şoselele aflate în administrarea DRDP Brașov – 200.000 mp, Iaşi – 192.780 mp, Bucureşti – 76.290 mp şi Cluj – 55.850 mp. Cele mai mici suprafeţe cu gropi sunt la DRDP Craiova – 51.450 mp, Constanța – 25.030 mp și, cu voia dumneavoastră, Timişoara – 17.640 mp. Șoferii care străbat DN 68A, prin zona de la granița județelor Timiș și Hunedoara, sau DN 57, Moravița – Oravița, ca să dăm doar două exemple, nu pot decât să fie bucuroși…

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

10 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

13 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

14 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

14 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

15 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

16 ore ago