Arhiva pentru eticheta: gropi

Se astupă gropile din carosabil pe Coşeviţa

Se astupă gropile din carosabil pe Coşeviţa

Dacă aveţi drum în acest weekend pe drumul spre Deva, aşteptaţi-vă la restricţii în trafic. Drumarii trec la astupat gropile pe porţiunea dintre Coşava şi Coşeviţa. Vineri şi sâmbătă, în funcție de condițiile meteo, pe DN 68A, Coșava – Coșevița, se vor desfășura lucrări de reparații. Lucrările au loc în regim de urgență şi urmăresc

apicultorilor

Gropile de pe strada Apicultorilor așteaptă să vină vremea bună, ca să fie astupate / FOTO

Chinul șoferilor care au de trecut zilnic pe străzile Gospodarilor, Apicultorilor și Cehov mai durează. Cele trei străzi au fost distruse în perioada în care a fost închisă Calea Martirilor, iar traficul a fost deviat pe acolo. Reparațiile mult promise de municipalitate nu s-au făcut însă nici acum.

100% se va asfalta cândva pe Dr. Ioan Mureșan. Ca să nu fie noroi, se pune piatră amestecată cu pământ / FOTO

A trecut iarna, a venit primăvara, pe strada Dr. Ioan Mureșan sunt tot tranșee. Acum câteva zile, niște muncitori au astupat gropile cu piatră spartă amestecată cu pământ. Nu e prima oară: data trecută a durat până la prima ploaie. Primarul Nicolae Robu promite din nou asfalt, dar spune că vina e a Gărzii de Mediu.

Avem gropi pe sosele cat incape, dar in vestul Romaniei nu asa multe! Unde sunt cele mai praf drumuri din tara

România este o țară cu șosele făcute ciur, dar, conform datelor oficiale, în vestul țării situația nu e așa de rea. Zona de care este responsabilă DRDP Timișoara are… cea mai mică suprafață cu gropi! Recordul este deținut, de departe, de regionalele Brașov și Iași.

Inca o premiera pe strazile Timisoarei: groapa cu… umbrela! Primaria anunta ca incepe reparatiile

Că tot a venit primăvara, se anunță o nouă mare campanie de asfaltare și refacere de carosabile și trotuare în Timișoara. Nicolae Robu spune că s-a găsit și o explicație parțială pentru distrugerile produse peste iarnă. Între timp, la o aruncătură de băț de primărie, se cască un crater uriaș, care nu pare a fi începutul lucrărilor la… metrou.

Calea Sagului se pregateste din nou de santier. Soseaua a fost reparata integral in vara lui 2017

Timișorenii care locuiesc pe Calea Șagului trebuie să se pregătească, din nou, de șantier. Șoseaua reparată timp de 3 luni în vara trecută este plină de gropi, așa că va fi, din nou, decopertată. Noul tip de asfalt folosit e mult mai prost decât cel utilzat anterior.

Vreti plombe proaste pe lapovita sau asteptam primavara? Intrebare pentru soferi, de la primarul Robu

N-a fost cea mai grea iarnă din istorie, dar, cu toate acestea, străzile Timișoarei arată, în unele zone, ca după bombardament. După ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu muncitori astupând gropi pe ninsoare, primarul face un nou sondaj.

Se astupa gropile pe DN 59 Timisoara – Moravita. Reparatii serioase, dupa 31 martie

Una dintre cele mai circulate șosele din vestul României, DN 59 Timișoara – Moravița, a ieșit tare prost din iarnă. Pe anumite segmente s-au format adevărate „șiraguri” de gropi și, dacă nu vor să facă un drum costisitor la service, șoferii trebuie să facă slalom. DRDP trece la reparații în această săptămână.

Timisoara s-a umplut de cratere. Primarul este intrigat: Am avut drumurile oglinda, in toamna erau impecabile

Aproape că a venit primăvara, iar șoferii din Timișoara încep să numere gropile. După trei zile de zăpadă, străzile arată aproape ca după bombardament. Primarul Timișoarei spune că nu înțelege cum de artere „oglindă” acum câteva luni s-au spart în așa hal, dar susține totuși că orașul nu este plin de gropi.

Drum de 11 milioane de lei, cu probleme la patru luni de la inaugurare

Drumul județean 591C Săcălaz – Sânmihaiu Român, a cărui asfaltare s-a încheiat acum patru luni, iese prost din iarnă. Pe șosea se văd deja „urme” de folosire, așa că, foarte curând, va fi nevoie de intervenții. Acestea vor fi făcute pe banii constructorului, pentru că garanția lucrării este de trei ani.

Strada Liliacului, locul unde pe timisoreni ii inghit namolul si gropile / FOTO

Teoretic, stau în oraș. Practic, locuiesc pe o uliță desfundată, unde când plouă e o adevărată aventură să intri sau să ieși. Se întâmplă pe strada Liliacului, în cartierul Ronaț, iar oamenii au ajuns la capătul puterilor. Primăria spune că va interveni de primă urgență chiar din acest an.

Regizorul Ieremia (PSD), despre administratia Robu: Praf, hartoape, jeg, lucrari neterminate

Social-democrații din Timișoara nu pierd nicio ocazie să-și exprime nemulțumirile vizavi de administrația Robu. Ei susțin că actualul edil nu și-a respectat promisiunile din campania precedentă, în care au lucrat împreună, pe vremea USL, și se plâng de traficul infernal, dar și de calitatea proastă a vieții, indiferent dacă stai la periferie sau în buricul târgului.

Din groapa in groapa, pe Intrarea Plantelor! Primaria asteapta soarele / FOTO

Au săpat, au lucrat, au astupat în doi peri și… au plecat. În urma muncitorilor a rămas o stradă pe care, dacă plouă, două zile mai târziu, apa băltește încă în gropile uriașe. Se întâmplă pe Intrarea Plantelor, pe un drum pe care părinții își duc și copiii la grădiniță. Reprezentanții primăriei anunță că se va interveni de îndată ce vine vremea bună.

Slalom pe Calea Dorobantilor! Strada proaspat asfaltata pune la incercare talentele soferilor / FOTO

Grijă mare dacă aveți treabă pe Calea Dorobanților, în zona dinspre strada Andrei Șaguna! Șoseaua, proaspăt asfaltată, e plină de guri de canal nealiniate la nivel, aflate chiar pe mijloc. Unele sunt semnalizate, altele nu. Lucrarea, începută în august, nu este încă recepționată, iar firma care o execută s-ar putea alege cu amenzi.

Top