Categories: Cultura

Cafékultour are… buletin. Sapte tari, muzica, filme, teatru / PROGRAM

Cafékultour – Săptămâna Cafenelelor a ajuns la cea de-a paisprezecea ediție. Arta contemporană, în mai multe forme ale sale, se va regăsi pe scene improvizate în cafenele, librării și spații neconvenționale din Timișoara.

Creată în 2005, la inițiativa Institutului Francez și a Centrului Cultural German din Timișoara, Săptămâna Cafenelelor și-a propus să exploreze spații culturale alternative, pe atunci aproape inexistente în oraș. Din 16 până în 22 aprilie, creația tânără își găsește din nou locul în cafenelele și spațiile culturale mai altfel din Timișoara. Timp de o săptămână, cultura uneia dintre cele 7 țări participante. Italia, Polonia, Cehia, Serbia, Franța, România și Germania, se va deschide în fața timișorenilor, oferindu-le pretexte de întâlnire cu forme artistice variate. Italia și Serbia sunt pentru prima dată parte a Cafékultour. În programul din acest an se regăsesc expoziții, teatru-mimă, concert, dans contemporan, un film în avanpremieră și, nu în ultimul rând, o operă mai puțin cunoscută de Bach.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural German și Institutul Francez din Timișoara, cu susținerea Ambasadei Franței în România, a Goethe Institut și a Primăriei Municipiului Timișoara. Parteneri sunt Centrul Ceh București, Institutul Polonez București, Institutul Italian de Cultură București și Consulatul Onorific al Italiei la Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Centrul Multifuncțional Bastion. Intrarea este liberă la toate evenimentele.

Program

Luni, 16 aprilie, ora 19 | Italia
De la Sile la Bega – Divinități feminine ale râurilor
expoziție de pictură, lucrări de Luciano Longo
Musetti d’Oro Espresso Club (Eugeniu de Savoya, nr.7)

Marți, 17 aprilie, ora 19 | Polonia
Grădina speranței (The Zookeeper’s Wife)
proiecție de film, regia: Niki Caro (SUA, 2017)
Casa Artelor (Episcop Augustin Pacha, nr. 8)

Miercuri, 18 aprilie, ora 19 | Cehia
12 Worlds
expoziție de afișe / ilustrații de cărți pentru copii, curator Radim Kopač
Librăria Cărturești (Iulius Mall)

Joi, 19 aprilie, ora 19 | Serbia
Smooth and Spicy: Milan Savić & Jelena Radulović
concert: saxofon/ DJ/ vioară
Aethernativ (str. Mărășești, nr. 14)

Vineri, 20 aprilie, ora 19 | Franța
Deux Rien
spectacol de teatru / mimă (compania Comme Si)
D’Arc (Piața Unirii, nr. 5)

Sâmbătă, 21 aprilie, ora 19 | România
Planet Dance
spectacol de dans contemporan (compania Unfold Motion)
Ambasada (str. Anton Seiller, nr. 2)

Duminică, 22 aprilie, ora 19 | Germania
Cantata Cafelei
concert, moderator Christian Rudik
Pepper Steak & Shake (Piața Unirii, nr. 13)

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

5 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

9 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

10 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

10 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

10 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

12 ore ago